Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae

Sf-Nicolae-dainuie-k

Pe 19 decembrie creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae.

Sfântul Nicolae a fost episcop, la începutul secolului al IV-lea, în Mira, cetate din ţinutul Liciei, pe teritoriul Turciei de astăzi. A ajuns episcop oarecum din întâmplare. Întâmplarea s-a dovedit a fi fost fericită.

Credincioşii din Cetatea Mira rămăseseră fără episcop după moartea ierarhului lor. Nu cădeau de loc de acord pe cine să aleagă. La un moment dat, cineva a avut inspiraţia să spună că cine va intra primul în Biserică acela va fi episcopul lor.

Nicolae, care avea pe atunci aproximativ 30 de ani, venea la biserică să se roage. A intrat şi a fost ales episcop. La început s-a împotrivit, dar, înţelegând totuşi că e voia lui Dumnezeu, a acceptat.

Sfântul darurilor

Ca episcop, Nicolae s-a dedicat total slujirii credincioşilor. A avut o grijă deosebită faţă de săraci. Îi ajuta cu bani, dar faptele sale erau învăluite totdeauna în mister.

Făcea în aşa fel încât cel ajutat să nu ştie de unde i-a venit ajutorul. De aici şi această tradiţie ca Moş Nicolae să vină noaptea pe furiş la copiii cuminţi şi să le lase daruri în încălţăminte. A rămas celebră întâmplarea cu trei fete sărace, ajunse la vârsta căsătoriei, pe care tatăl voia să le folosească drept prostituate pentru a câştiga ceva bani pentru zestrea lor.

Sfântul Nicolae, a aflat şi le-a venit în ajutor într-un mod misterios. Pe furiş noaptea a aruncat pe rând pentru fiecare din cele trei câte o pungă cu galbeni, astfel încât tatăl lor să aibă zestre cu ce să le mărite.

Discreţia cu care Sfântul Nicolae venea în ajutorul oamenilor a născut obiceiul creştin ca în dimineaţa zilei de 6 decembrie, copiii să găsească în încălţări daruri venite de la Sfântul Nicolae.

Aşa se face că Sfântul ierarh Nicolae, devenit Moş Nicolae ulterior, a ajuns să fie simbolul dăruirii şi prilejul unei bucurii trăite atât de cel care primeşte darul cât şi de cel care dăruieşte.

Intransigenţa lui Nicolae

Generosul Nicolae a fost şi intransigent cu ereticii din vremea lui. A participat la primul sinod ecumenic, din anul 325, unde a fost combătută erezia ariană care nu recunoştea dumnezeirea lui Iisus Hristos.

A rămas consemnat că Nicolae l-a pălmuit în timpul sinodului pe ereticul Arie care-şi susţinea cu încăpăţânare concepţia teologică greşită. Probabil de acest gest e legată nuieluşa pe care, se spune, o primesc copiii neascultători de la Sfântul Nicolae.

Moaştele Sfântului Nicolae se păstrează la Bari în Italia.

Добавить комментарий