Satul Biserica Albă din regiunea Transcarpatică se află pe malul Tisei, iar de cealaltă parte a râului – oraşul românesc Sighetu Marmaţiei. În locul podului de lemn, care leagă aceste două localităţi, va fi construit un pod modern. Însă, întotdeauna între ele au existat punţi spirituale, stimulând activitatea societăţilor naţional-culturale ale românilor din regiunea Transcarpatică.
În Biserica Albă sunt preţuite şi păstrate tradiţia populară românească, portul naţional şi graiul matern. Pe parcursul anilor a insuflat dragostea faţă de limba mamei mai multor generaţii de copii din Biserica Albă profesorul de română, Iurie Moiş, care s-a afirmat şi ca poet. Versurile lui, publicate atât în Ucraina, cât şi în România, sunt un camerton al sufletului românului din Maramureşul istoric, îndrăgostit de plaiul natal.
DOR
Un dor mereu mă cheamă,
Un dor nemărginit,
De plai natal, de mamă,
De graiul moştenit.
Un dor mereu mă doare,
Un dor de sfânta pace,
Din liniştea din floare,
Din iarba care tace.
Un dor mereu mă leagă,
Un dor de veşnicie,
De vatra mea cea dragă,
De oameni de-omenie.
Un dor mereu mă suie,
Un dor şi-un legământ,
Spre astrul care nu e
Văzut de pe pământ.
MAMEI
Ierbile
te simt
când treci,
apele –
când te apleci.
Frunza când vorbeşti
tresare,
vântul cade la picioare,
florile s-aprind mai tare.
Iar de cânţi,
departe-n munţi
păsări se adună-n crâng:
care cântă, care plâng…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com