Cum arată metroul din Kiev, unul dintre cele mai frumoase din Europa (VIDEO)

image-2019-09-12-23364848-0-metro-kiev-6

Kiev, capitala Ucrainei, are 2,6 milioane de locuitori și metroul, cu cele trei magistrale, este esențial într-un oraș cu un râu uriaș ce-l „taie” în două și cu străzi în pantă.

Chiar dacă cele mai frumoase stații nu se compară cu cele din Moscova, câteva sunt foarte elegante și au fost greu de construit din cauza geologiei complicate. Unele au candelabre superbe, altele au picturi, altele vin cu combinații inedite de culori. Metroul din Kiev are și porțiuni pe unde rulează la suprafață.

Rețeaua de metrou din Kiev are aproximativ 50 de stații, distribuite pe 70 km, pe trei magistrale.O călătorie costă 8 grivne și biletul este sub forma unui mic jeton albastru, dar s-au introdus și cartele. Metroul din Kiev transportă anual cam 500 de milioane de pasageri, în zilele cele mai pline depășindu-se și 1,6 milioane de călători.

Primele discuții despre construcția unui tren subteran au fost acum 135 de ani când Kievul avea doar 200.000 de locuitori, dar ideea a fost abandonată. Discuții au mai fost și pe la 1916, dar abia după cel de-al Doilea Război Mondial, când Kievul a suferit distrugeri cumplite, proiectele au început să devină realitate.

Prima linie a fost construită între 1949 și 1960, an în care Kievul depășise pragul de un milion de locuitori (în 1976 avea să depășească un alt prag, două milioane). Orașul era, alături de Moscova și Leningrad (în prezent St Petersburg) unul dintre locurile cu nivel de trai ridicat din URSS, comparativ cu media).

În 1960 au fost deschise cinci stații și apoi linia a fost extinsă de mai multe ori, inclusiv în 2003. Prima secțiune din magistrala 2 a fost deschisă în 1976, iar prima secțiune din Magistrala 3 a fost deschisă în 1989 și cea mai recentă deschidere de stație a fost în 2008. Alte două linii sunt plănuite, dar mai repede de câțiva ani nu vor fi gata. Ultima stație deschisă în Kiev a fost în 2013, pe Magistrala 2.

Metroul din Kiev este celebru pentru că are cea mai adâncă stație din lume, Arsenalna, unde cel mai jos punct este la 105 metri față de suprafață. Coborârea sau urcarea durează între 5 și 7 minute.

image-2019-09-12-23364850-0-metroul-din-kiev-7

Добавить комментарий