Cum va fi marcat Paştele pe timp de război şi de acţiune a restricţiilor de circulaţie

20 04 2022 IN 6

În toată Ucraina, în ajunul sărbătoririi Paștelui, toate bisericile și catedralele vor fi închise. Populația țării va trebui să respecte măsurile restrictive prevăzute de legea marțială.

Credincioșilor din Ucraina li s-a reamintit că în timp de război există  restricţii de circulaţie. Aceasta înseamnă că serviciul divin în Noaptea Învierii în biserici nu va fi oficiat.  Ușile tuturor lăcaşelor de închinare din țară vor fi închise până dimineața.

Duminică, 24 aprilie, dis-de-dimineață (după încheierea restricţiilor de circulaţie), oamenii vor putea să vină la biserică, să facă rugăciuni, vor fi sfinţite coșurile de Paști. Sfințirea coşurilor de Paști, ca și până acum, este permisă în biserici și pe teritoriul adiacent bisericilor, ținând cont de restricţiile de circulaţie din regiunea respectivă.

Serviciul divin, care în mod tradițional se desfăşoară în biserici în noaptea de sâmbătă spre duminică, va fi difuzat pe canalele TV ucrainene. Credincioşii îl pot urmări în regim online, comunică UN.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий