La 6 decembrie 1972 (după unele date – 21 noiembrie 1972), la Chicago, SUA, a decedat poetul şi eseistul Vasile Posteucă, unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”, care a activat în perioada interbelică.
Vasile Posteucă s-a născut în 1912, în localitatea Stăneştii de Jos (în prezent raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi). La vârsta de doi ani a rămas orfan de tată. Și-a făcut studiile secundare ca bursier la liceul din Siret (1924-1931), iar cele de litere – la Universitatea din Cernăuţi (1931-1936). Vasile Posteucă debutează aproape simultan în viața literară și cea politică. Pe plan literar a debutat cu două poeme la revista „Junimea Literară” din Cernăuți, iar pe plan politic a fost membru al Asociației studențești „Arboroasa” (1930-1936) și președinte al ei (1934-1936). Vasile Posteucă a fost şi vicepreședinte al „Centrului studențesc” din Cernăuți, dând dovadă de cel mai înfocat românism cu prilejul manifestărilor și congreselor studențești. În 1936 a organizat primul Congres al Studențimii Bucovinene și a fost delegat timp de trei ani la Uniunea Studenților.
Poetul Vasile Posteucă a colaborat intens cu revistele „Iconar”, „Glasul Bucovinei”, „Convorbiri literare” etc.
După evenimentele din august 1944, când România a fost invadată de Armata Roşie, Vasile Posteucă a emigrat. În Franța el a studiat la Sorbona (1949). În Canada, la Toronto, și-a obținut titlul de Master of Arts în 1953, iar în 1962 – titlul de Doctor în Litere. Din noiembrie 1966 funcţionează ca profesor universitar la Universitatea din Mankato. Din 1948 colaborează cu mai multe publicaţii româneşti din străinătate. Împreună cu Nicolae Petra, Vasile Posteucă a înfiinţat şi a condus revista iconaristă „Drum”, care a apărut la Mexico în perioada 1963-1972. S-a stins din viață în anul 1972, în urma unei boli incurabile.
Începând cu anii 90, graţie regretatului ziarist cernăuţean, Ion Creţu, la Cernăuţi şi în România au apărut câteva volume ale scrierilor lui Vasile Posteucă. În faţa şcolii din Stăneşti, satul lui de baştină, lui Vasile Posteucă i s-a ridicat un bust. Multe din versurile poetului poartă pecetea dorului neţărmurit de baştină:
„Ţărani din bucovinele tăcerii
Aburcă-n mine drumul spre Cetate,
Şi spun în doina lor belşugul verii
Şi-amiazu-nalt pe care-l duc în spate…
Tristeţea lor îmi umple tot exilul
Şi-mi creşte-n gânduri, punte peste veac,
Să-mi caut în geana stelelor azilul;
Să-mi legăn doru-n lacrimi şi să-l tac…
Din linişti, luna buciumă, băciţă,
Deasupra lor veghind peste morminte:
Au fost în Munte, regi în răzmeriţă,
Şi-acum îşi culcă fruntea pe cuvinte…
Liturghisind tăcerea a trezie
Răzbat cu inima spre mai departe,
Neştiutori de vreme şi de moarte
S-aşeze-n cer o altă-mpărăţie.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com