„Dacă nu-mi dai bani te scuip!” Primarul din Ivano-Frankivsk a explicat de ce este supărat pe romi

109310-1_large

Potrivit primarului orașului ucrainean Ivano-Frankivsk, Ruslan Marținkiv, un grup de aproximativ 20 de romi locuiau în parcul de lângă gară, își obligau copii să fure sau să cerșească în locurile publice și ignorau complet cerințele de carantină. Primarul a explicat declarația emoțională la adresa romilor „care trebuie împachetați și transportați în regiunea Transcarpatia”. Potrivit lui, romii creau tensiuni sociale în oraș.

„Când un bărbat fără mască se apropie de tine, te apucă de braț și îți spune că dacă nu-i dai bani te scuipă,  se creează o tensiune socială și o situație foarte instabilă», a spus primarul, citat de Obozrevatel.ua.

În acest context, el a amintit că în oraș s-a creat o situație epidemiologică periculoasă. La data de 23 aprilie sunt  înregistrate 16 cazuri de deces din cauza coronavirusului,   iar alte 4 cazuri letale  urmează să fie confirmate.

„Evident,  oamenii legii au trebuit să ia măsuri. A fost necesară rezolvarea legală a problemelor de carantină din orașul Ivano-Frankivsk», a spus el.

De asemenea, Ruslan Marținkiv a amintit  că acest grup de romi, spre deosebire de alți locuitori ai orașului de naționalitate romă, au refuzat să se  socializeze, să primeacă ajutoare sociale și să treacă testarea pentru noul coronavirus.

Reamintim că  primarul Ivano-Frankivskului, Ruslan Marținkiv, a nimerit într-un scandal de proporții după ce a declarat că  romii din oraș trebuie transportați cu forța la baștina lor, în regiunea Transcarpatia. Ulterior, și-a cerut scuze pentru declarația emoțională.

Amnesty International l-a acuzat pe primar  de discriminare, iar poliția a deschis proceduri penale.De asemenea, Ambasada SUA la Kiev  a calificat declarația primarului ca fiind discriminatorie.

„Suntem   îngrijorați de anunțurile privind discriminarea și hărțuirea romilor de către primarul  din Ivano-Frankivsk. Solicităm oficialilor ucraineni să se pronunțe împotriva intoleranței și să asigure protecția drepturilor omului”, se arată în declarația instituției diplomatice americane.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий