Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu

IMG_0859

La Mănăstirea catolică „Stella Maris” este o peşteră unde s-a adăpostit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Cupola are diverse reprezentări din viaţa Proorocului. Lanţul muntos al Carmelului, unde se află Mănăstirea, se întinde din nord-vest spre sud-vest pe o lungime de circa 25 km, având lăţimea de 5-8 km şi înălţimea maximă de 546 metri.
IMG_0860Carmelul, care în traducere înseamnă „Grădina” sau „Via Domnului”, deoarece merită cu siguranţă numele, spre deosebire de restul Israelului, rămâne verde pe tot parcursul anului. Acolo Sfântul Ilie a prorocit în decurs de 25 de ani – cu nouă secole înainte de venirea Mântuitorului.
Esenţa vieţii sfinţilor şi a cinstirii lor nu poate fi mai bine exprimată decât arătându-se că întotdeauna este vorba de faptul că Dumnezeu se manifestă ca Duh Sfânt în chip minunat în sfinţii Săi.
În raionul Herţa, Sfântul Prooroc Ilie este sărbătorit în fiecare an la 20 iunie (stil nou). În Ucraina, după stil vechi este prăznuit la 2 august. În această zi frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu mulţi oameni credincioşi şi-au îndreptat paşii spre Biserica din Pasat cu hramul Sfântul Ilie.
Preotul-paroh Vitalie Cibotaru dis-de-dimineaţă aştepta cu nerăbdare sosirea oaspeţilor invitaţi – preoţi din satele vecine împreună cu enoriaşii evlavioşi de credinţă şi respect faţă de sfinţii lui Hristos, care permanent se roagă acolo, Sus, pentru noi.
La Sfânta Liturghie cuvântul de predică l-a rostit Ioan Cărăuşu, paroh la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Mihoreni, unde le-a vorbit celor prezenţi despre rolul credinţei în Dumnezeu şi în special, la sărbătoarea cinstirii Sfântului Ilie Tesviteanul.
Preotul-paroh Vitalie Ciubotaru le-a mulţumit tuturor preoţilor care au înfrumuseţat Sfânta Liturghie cu rugăciunile şi cântările lor frumoase, iar enoriaşilor le-a dorit multă sănătate, pace în familie, iar Dumnezeu să-i aibă mereu în pază.
003Gospodarii satului au pregătit pentru enoriaşii invitaţi din alte sate o masă de sărbătoare cu bucate delicioase, darul Tatălui Ceresc.
Text şi fotografii de
Vasile LUNCAŞU s. Mogoşeşti, raionul Herţa

Добавить комментарий