Dată aniversară la Universitatea cernăuţeană, însoţită de sirena de alarmă

4 10 2022 Ф 2

La 4 octombrie 1875, cu 147 de ani în urmă, a avut loc deschiderea oficială a Universităţii din Cernăuţi, care a primit numele împăratului de atunci al Imperiului Austro-Ungar, Franz Joseph.  Din 1920 Universitatea cernăuţeană a purtat numele altui suveran – regelui Ferdinand I al României, iar din 1933 a fost numită în cinstea regelui Carol I al României. În 1940, odată cu instaurarea puterii sovietice în ţinut, această instituţie de învăţământ superior a primit statutul de Universitate de Stat. În 1989 Universităţii din Cernăuţi i s-a acordat numele lui Iuri Fedkovyci. Din 2000 ea se numeşte Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi. Se poate decide că Universitatea cernăuţeană a parcurs o cale complicată de dezvoltare şi a devenit un centru important al învăţământului, ştiinţei şi culturii din Bucovina şi din întreaga zonă apuseană a Ucrainei. Mii de absolvenţi îi sunt recunoscători Universităţii pentru cunoştinţele temeinice primite aici şi pentru minunaţii ani de studenţie, se subliniază în mesajul de felicitare al Consiliului Regional Cernăuţi.

În momentul festivităţilor consacrate aniversării a 147-a a Universităţii din Cernăuţi, a răsunat sirena alarmei aeriene. Participanţii au trecut în adăpostul antiaerian, ca apoi festivităţile să fie reluate. „Le suntem recunoscătoare Forţelor Armate ale Ucrainei că avem posibilitate să-i menţionăm pe cei care activiză pe tărâmul învăţământului”, se accentuează pe site-ul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi. „Fie ca semnalele alarmei aeriene să nu mai ruineze planurile, scopurile şi viaţa ucrainenilor. Continuaţi să lucraţi întru victoria noastră!”, spune în adresarea AMR Cernăuţi.

4 10 2022 F 3

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий