De la Tokyo speranţele olimpice se îndreaptă spre Paris

8 08 2021 LC OLIMIADA UKR.

S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta a fost a şaptea olimpiadă la care a participat Naţionala Ucrainei. La ceremonia de închidere a Olimpiadei-2020, în tribunele Stadionului Naţional erau doar reprezentanţii comitetelor olimpice mondial şi naţionale, precum şi persoane oficiale, sponsori şi ziarişti. La Parada naţiunilor Drapelul de stat al Ucrainei a fost purtat de Ludmila Luzan, deţinătoarea a două medalii olimpice – de argint şi de bronz. „Pentru mine aceasta a fost o mare onoare. Nu m-am aşteptat la aşa ceva. Când mi s-a comunicat, am sărit în sus de fericire. Am purtat cu mândrie drapelul statului nostru. Sunt foarte fericită”, a declarat Ludmila Luzan.

La Jocurile Olimpice de la Tokyo au participat  circa 12 mii de sportivi din 206 ţări ale lumii, care au evoluat în 33 de genuri de sport şi au disputat 339 complete de medalii. În clasamentul pe echipe pe locul întâi se află SUA, pe locul doi – China şi pe locul trei – ţara-gazdă – Japonia.  Ucraina s-a prezentat la Jocurile Olimpice cu 153 de sportivi, care au evoluat în 25 genuri de sport. Sportivii ucraineni au câştigat 19 medalii – 1 de aur, 6 de argint şi 12 de bronz. Potrivit valorii medaliilor,  Ucraina deţine locul 44, iar după numărul medaliilor – locul 16. În total, la toate Olimpiadele de vară ucrainenii au câştigat 139 de medalii: 35 de aur, 36 de argint şi 68 de bronz.

8 08 2021 LC INFO 1

La Jocurile Olimpice de la Tokyo Imnul Ucrainei a răsunat o singură dată – în cinstea victoriei lui Jan Beleniuk, campion olimpic la luptele greco-romane. O singură dată a răsunat şi Imnul României, când pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş. România a încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo cu patru medalii: 1 de aur şi 3 de argint, deţinând locul 46.

8 08 2021 LC OLIMPIADA ROM

Republica Moldova are la activul său o singură medalie – de bronz, câştigată la canoe sprint de Serghei Tarnovschi (ucrainean naturalizat, care până în 2013 a evoluat în componenţa Naţionalei Ucrainei).

8 08 2021 LC OLIMPIADA MOL

Următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de vară se va desfăşura la Paris, peste trei ani.

În imagini: campionii olimpici Jan Beleniuk (Ucraina), Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş (România) şi deţinătorul medaliei pentru Moldova, Serghei Tarnovschi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий