Democrații vor să afle dacă președintele Trump încearcă să-l discrediteze pe Joe Biden cu ajutorul Ucrainei

9E99819D-0917-434C-99E0-20160AA58F59_w1023_n_r1_st

Democrații din Camera reprezentanților din Congresul american au lansat o investigație pentru a afla dacă președintele Donald Trump a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a obține informații ce ar putea fi compromițătoare pentru fostul vicepreședinte Joe Biden, potențial candidat la președinția americană în 2020, scrie Europa Liberă.

Democrații vor să afle și dacă ajutorul financiar militar de 250 de milioane de dolari, acordat Ucrainei, este condiționat de Donald Trump de obținerea acestor informații. Comisia pentru relații externe, Comisia pentru Informații și cea pentru Reformă, toate conduse de democrați, au trimis luni o scrisoare Casei Albe, cerând acces la documente legate de relația americano-ucraineană, inclusiv la transcrierea unei convorbiri telefonice între președintele Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Potrivit democraților, Donald Trump ar încerca să-l discrediteze pe Joe Biden, al cărui fiu s-a aflat în 2014, în consiliul administrativ al companiei Burisma Holdings, aparținând unui fost ministru al regimului Ianukovici.

Autoritățile ucrainene investighează dacă această companie a primit în mod ilegal licențe comerciale în timp ce proprietarul era și ministru al ecologiei. În administrația Obama, viceprețedintele Joe Biden a fost răspunzător de relația cu Ucraina și el este cel care a cerut demisia procurorului general al Ucrainei, acuzat de corupție.

Добавить комментарий