Deputaţi herţeni – în audienţă la şeful ARS Cernăuţi

30 12 2021 INFO 5

Din iniţiativa deputaţilor, conducerii şi starostilor Comunităţii Teritorial Unite Herţa a avut loc întâlnirea lor mult aşteptată cu şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk. Ei au semnat o adresare către şeful ARS Cernăuţi, cerând să fie create condiţiile necesare pentru infrastructura drumurilor dintre localităţi, repararea şi întreţinerea lor în stare bună, mai ales în condiţiile de iarnă. Este vorba de drumurile de însemnătate locală Herţa – Tărăşeni, Mogoşeşti – Beceşti – Hreaţca, Stăneşti – Mihoreni, Mogoşeşti – Buda Mare – Godineşti – Horbova, Herţa – Hreaţca – Godineşti, Molniţa – Lunca – Satul Mare. În adresare se subliniază că în ultimii ani aceste drumuri nu au fost reparate, starea lor este nesatisfăcătoare, care creează o încordare socială, cauzează situaţii de avarie.

Serghii Osaciuk şi conducătorii ARS Cernăuţi, responsabili de gospodăria drumurilor din regiune, i-au ascultat cu atenţie pe membrii delegaţiei din Comunitatea Teritorial Unită Herţa şi au dat asigurări că vor depune eforturi maxime pentru soluţionarea treptată a problemelor abordate în timpul discuţiei, scrie site-ul CTU Herţa.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий