Despre învățământul în limba română în Ucraina Bursele statului român pentru elevii etnici români: cu ce ne vom alege în ultimă instanță…

1200x630_vadim_bacinschi

Cunoscutul ziarist și scriitor de limbă română din regiunea Odesa, Vadim Bacinschi, împărtășește pe pagina de Facebook câteva gânduri cu privire viitorul învățământului în limba maternă din Ucraina și la rolul care îl au bursele pe care statul român le oferă elevilor care studiază la școlile cu predarea în limba română.

„De fiece dată, când vine vorba de aceste burse iată la ce ma gândesc. Ele (a câte 1000 de lei de elev, anual) au menirea, firește, să-i încurajeze și să-i susțină pe cei care își dau copii să învețe la școală în limba română. E vorba de clasele primare. În cadrul ciclului primar ele sigur că sunt un lucru bun și util. Dar ce se va întâmpla cu deținătorii burselor mai departe, în cadrul așa-numitelor studii medii de bază?

Oficialii de la Kiev au declarat nu numai odată în ultimul timp, că Ucraina nu va revizui în niciun caz noile Legi a Educației și a Învățământului Secundar. S-ar putea să se țină de cuvânt. Așa că, peste câțiva ani, din clasa a 5-a, până într-a 9-a, mai mult ca probabil, vor fi implementate COTELE LINGVISTICE ÎN LIMBA UCRAINEANĂ, de care foștii/prezenții posesori ai burselor statului roman sigur că nu vor avea scăpare.

Și dacă ar fi doar atât. Ar trebui să știm că după 2024, în Ucraina, în cadrul reformei învățământului secundar, studiile medii de profil (clasele a 9-a— a 12-cea) se vor face DOAR ÎN LIMBA UCRAINEANĂ, doar în cadrul LICEELOR DE PROFIL, care vor fi foarte puține la număr.  Învățămant liceal în limba română în Ucraina, din câte ne dăm seama, nu va exista, așa că să-și definitiveze studiile medii (pentru a avea acces la învățământul superior) copiii etnicilor români vor putea doar în limba ucraineană.

Dacă lucrurile vor sta așa, ne dăm seama că, de facto, efectul burselor pentru clasele primare, oferite de statul român, se va dovedi a fi nul.

Opinia mea e că România ar fi trebuit să-și construiască altfel strategia în protejarea etnicilor români din Ucraina în sfera la care ne referim. Dacă o are, firește. Nu doar limitându-se la a da bani celor năpăstuiți.

Odesa, 21 noiembrie”, scrie Vadim Bacinschi într-o postare pe Facebook, preluată de Libertatea Cuvântului.

De menționat că o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni condusă de secretarul de stat Ovidiu Burdușa s-a aflat zilele acestea la punctele de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației și Siret pentru a prelua dosarele de burse pentru elevii etnici români din Ucraina care studiază la școli în limba română sau cu predarea limbii române ca limbă maternă, informează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Dat fiind contextul special provocat de pandemia cu noul coronavirus, oficialii DRP au ridicat personal dosarele pentru a le aduce la București, unde vor fi evaluate.

Joi, 19 noiembrie a.c., la Sighetu Marmației, secretarul de stat Ovidiu Burdușa și directorul Direcției Comunități Istorice din cadrul DRP, Radu Cosma, au primit dosarele de la reprezentanții oficiului consular al României la Slatina/Solotvino, domnul Grațian Florin Pârvu și domnul Gheorghe Anghel.

Vineri, 20 noiembrie a.c., s-a realizat predarea și primirea dosarelor la punctul de trecere a frontierei de la Siret. Documentația a fost transmisă de consulul general al României la Cernăuți, doamna Loredana Irina Stănculescu, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, domnul Niculai Barbă, și a oficialilor DRP.

În cursul săptămânii viitoare vor ajunge în țară și dosarele transmise de Consulatul General al României la Odesa.

DRP le mulțumește colegilor din cadrul oficiilor consulare din Ucraina pentru sprijinul deosebit acordat în colectarea documentației necesare întocmirii dosarelor de bursă.

Anul acesta, peste 5.000 de elevi etnici români din clasele I-III din Ucraina beneficiază de burse în valoare de 1.000 de lei/elev, oferite de DRP.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий