Dialog ucraineano-român la Consiliul Regional Cernăuți

4 02 2023 F 3

Conducerea Consiliului Regional Cernăuți s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, Alexandru Victor Micula. Au fost discutate chestiunile privind sprijinul internațional pentru Ucraina în război, în special din partea statului român vecin, precum și dezvoltarea în continuare a cooperării interregionale.

Președintele Consiliului Regional, Oleksii Boiko, i-a mulțumit Ambasadorului pentru ajutorul pe care poporul român îl oferă Ucrainei încă de la începutul războiului ruso-ucrainean de amploare. El a remarcat importanța nodurilor logistice care au fost create în orașele românești limitrofe pentru a livra cât mai rapid ajutor umanitar ucrainenilor, sosit din diferite părți ale Europei. Și-a exprimat recunoștința pentru primirea caldă a femeilor și copiilor din Ucraina, care au fugit de război și rămân acum în statul vecin. „Înțelegem cât de important este sprijinul partenerilor noștri în acest război brutal pe care Rusia îl poartă împotriva noastră. Aș dori să remarc rolul deosebit al României, care i-a susținut pe ucraineni în cea mai grea perioadă. Vă mulțumim că ați răspuns prompt la apelurile noastre și că ați ajutat la satisfacerea necesităților care apar în regiune din cauza numărului mare de persoane strămutate în interior și a eforturilor Rusiei de a distruge infrastructura noastră critică. Doar în strânsă cooperare cu comunitatea democratică vom putea învinge statul agresor, care a încălcat dreptul internațional și ucide oameni pe pământul nostru. Astăzi apărăm cu toții împreună valorile democratice și știu că răul va fi învins”, a accentuat Oleksii Boiko.

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, a dat asigurări că țara sa va sprijini Ucraina până la urmă. „Vă admir sincer curajul și vom continua să sprijinim poporul ucrainean. Înțelegem că în regiunea Cernăuți trăiesc multe persoane strămutate, așa că ajutorul nostru va fi constant și vom răspunde cât mai mult posibil solicitărilor cauzate de război. Până la urmă, în zilele noastre democrația are nevoie de protecție comună”, a menționat Ambasadorul. El a adăugat că, în prezent, pe teritoriul României sunt înregistrați 121.000 de imigranți temporari din Ucraina. Numărul lor a crescut din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene.

De la începutul războiului la scară largă, România a transportat o mulțime de bunuri umanitare în Ucraina. În special, datorită interacțiunii coordonate cu Ambasada României în Ucraina, la inițiativa Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, Asociația Națională a Barourilor din România a predat Consiliului Regional Cernăuți 1.000 de seturi de pături și perne pentru a fi expediate în continuare la unitățile de asistență medicală, precum și un generator de  100 kW. Produsele alimentare, îmbrăcămintea caldă, echipamentele electrice și alte ajutoare au fost aduse din România pe tot parcursul războiului la scară largă.

4 02 2023 F 2

În plus, părțile au discutat și chestiunile privind dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale, cooperarea transfrontalieră și implementarea proiectelor comune. La întâlnire au participat prim-adjunct la Ambasada României în Ucraina, Gheorghe Marian Malea, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, primul vicepreședinte al Consiliului Regional, Mykola Guitor, vicepreședintele Myhailo Pavliuk, președintele Consiliului Raional Cernăuți, Ruslan Domnițak, și șeful Departamentului de relații internaționale și cooperare transfrontalieră Oleksii Voloșciuk, scrie site-ul Consiliului Regional Cernăuți.

4 02 2023 F 4

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий