Din bugetul regional va fi finanțată editarea a 22 de cărți

26 05 2021 LC INFO 2

Administrația Regională de Stat din Cernăuți susține editarea de carte în ținut. Comisia de experți a ales 22 de manuscrise din 53 prezentate, care urmează să vadă lumina tiparului în decursul anului curent și să fie finanțate din bugetul regional. Șeful ARS Cernăuți, Serghii Osaciuk, care a condus consiliul de experți, a accentuat că la început erau prevăzute pentru editarea cărților 600 mii grivne, însă în cele din urmă s-a decis ca suma aceasta să fie mărită până la un milion. În lista pentru editare figurează cărți artistice și pentru copii, lucrări etnografice și istorice, consacrate împlinirii a 400 de ani de la Războiul de la Hotin din 1621. Va vedea lumina tiparului și cartea „Roșa – casa mea” de autorul german, Reinold Waiser, în traducere ucraineană. În lista anunțată nu este inclusă nici un titlu de carte românească (dar poate nici n-au fost prezentate comisiei).

Anul trecut ARS Cernăuți a susținut editarea a șapte cărți, alocând în acest proiect 800 mii grivne.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий