Din topul ştirilor

22 09 2020 LC site TOP 1

În ziua de 22 septembrie, pe Piaţa Centrală din Cernăuţi a răsunat „Clopotul Memoriei”. A fost cinstită memoria ostaşului Vasyl Palamariuk, care a căzut cu moarte de erou în estul Ucrainei, exact cu cinci ani în urmă. El s-a născut în anul 1981, în satul Ciornoguzy de lângă Vijniţa. Acolo a şi fost înmormântat. I-au rămas părinţii, soţia şi doi copii. „Este important ca asemenea eroi, care şi-au dat viaţa pentru independenţa ţării, să rămână în memoria generaţiilor”, a declarat capelanul care a oficiat serviciul divin, scrie ediţia cernăuţeană „Pogliad” („Opinii”).

***

În ziua precedentă, în regiunea Cernăuţi au fost înregistrate 139 de cazuri de infectare cu coronavirus, 47 de pacienţi s-au tratat, a comunicat şeful Administraţiei Regionale de Stat, Serghii Osaciuk.  Numărul total al cazurilor îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei şi până în prezent este de 13.230 de persoane. Comentând aceste date, guvernatorul a accentuat că regiunea Cernăuţi, cea mai mică în Ucraina, după numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 cedează doar Kievului, regiunilor Lviv şi Harkiv. „Evident că viaţa nu poate sta în loc, dar trebuie întotdeauna să ţinem cont de acest periculos duşman”, a accentuat Serghii Osaciuk.

***

În Ucraina cei mai bine plătiţi sunt programatorii, specialiştii în domeniul tehnologiilor informaţionale. Unii dintre ei primesc salarii de circa 50 mii grivne, arată datele de statistică. Potrivit aprecierilor Ministerului Dezvoltării Economice, în anul următor salariul mediu pe ţară va creşte cu 12,1 la sută. Aceasta încă nu înseamnă că cetăţenii vor deveni mai bogaţi, căci împreună cu salariile creşte şi inflaţia.

***

Uniunea Europeană nu are nici un pretext pentru revederea regimului fără de vize cu Ucraina, după votarea scandaloasă în Rada Supremă a candidaturilor în conducerea Procuraturii anticorupţie specializate. Despre aceasta a declarat într-un interviu pentru „Vocea Americii”, primul adjunct al ministrului de Externe, Emine Djaparova. Potrivit ei, Kievul ţine cont de părerea partenerilor internaţionali. „Tema pentru acasă” a Ucrainei constă în realizarea reformelor, lupta împotriva corupţiei şi activitatea organelor anticorupţie independente. „Aproape toate departamentele de stat sunt antrenate la îndeplinirea acestor cerinţe”, a declarat Emine Djaparova.

***

La 22 septembrie, în Ucraina au fost prăznuiţi pe stil vechi Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana – părinţii Născătoarei de Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria. Este zi de hram la noua biserică din satul Igeşti, raionul Storojineţ. La Sfânta Liturghie a participat un sobor de preoţi, inclusiv parohul Parohiei Moldo-Române din Kiev, preotul Dimitrie Popescu, originar din  satul vecin, Ciudei.

„Libertatea Cuvântului” – www-lyberti.com

Добавить комментарий