Din topul ştirilor

5 11 2020 LC TOP 3

Restricţiile drastice din primăvara anului curent au influenţat negativ asupra economiei. În situaţie destul de complicată s-au pomenit business-ul mic şi mijlociu, operatorii de turism.  În nouă luni ale anului turiştii străini au adus în Ucraina de 27 de ori mai puţină valută decât în 2019 – numai 244 milioane dolari faţă de 1,62 miliarde dolari. Însă regimul de carantină este benefic pentru alte organizaţii şi întreprinderi. Potrivit datelor  Inspecţiei Fiscale de Stat, în şase luni de carantină impozitele plătite de operatorii poştali şi de organizaţiile de curier cu crescut cu 24 la sută faţă de indicii din perioada analogică a anului trecut. După aplicarea formei de învăţământ la distanţă, a crescut popularitatea grădiniţelor şi şcolilor private.

***

Din cauza pandemiei de coronavirus numărul persoanelor din lume, care suferă de foame, a ajuns la 130 de milioane, a comunicat Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU, citată de Interfax-Ucraina. În dependenţă de scenariul pandemiei de COVID-19, de la 87 milioane până la 132 de milioane de oameni se vor confrunta cu foametea. Cauza principală constă în aceea că pandemia a spulberat veniturile oamenilor şi ei nu au mijloace băneşti pentru o alimentaţie suficientă. Este vorba, în primul rând, de păturile sărace ale populaţiei, de locuitorii din „punctele fierbinţi” de pe planetă, din ţările aflate în criză îndelungată şi cu conflicte militare. Anterior Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a declarat că lumea dezbinată nu este în stare să lupte cu pandemia. E nevoie de acţiuni coordonate pentru a nu admite ca milioane de oameni să sufere de foame.

***

Zilele acestea, la „Editura 21” din Cernăuţi va vedea lumina tiparului ultimul, al zecelea volum de versuri al lui Paul Celan. Astfel se va încheia acest proiect editorial grandios în preajma centenarului naşterii unuia dintre cei mai mari poeţi europeni ai secolului al XX-lea, Paul Celan, originar din Cernăuţi. La fel ca şi la precedentele nouă volume, postfaţa, glosarele şi comentariile aparţin profesorului universitar, Petro Ryhlo. Editarea creaţiilor lui Paul Celan în limba ucraineană a fost asigurată financiar de Reprezentanţa Serviciului austriac de schimb academic din Lviv.

***

Eleva de la Şcoala de arte din Noua Suliţă, Emanuela Cucereava, a obţinut Diploma de gradul II la secţiunea „Arte frumoase” din cadrul Festivalului-concurs internaţional la distanţă „October Day 2020”.  Eleva profesorului Lesea Teutul, Emanuela Cucereava, s-a prezentat la concurs cu tabloul  „Înfloreşte floarea-soarelui”, scrie Raion.info.

***

La intrare în corpul central al Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi a fost montată o poartă metalică temporară, în locul celei distruse în timpul unui accident de circulaţie, când o maşină din viteză a ajuns pe teritoriul fostei Reşedinţe mitropolitane. Rectorul Universităţii, Roman Petryşyn, a precizat că pentru reînnoirea porţii defectate e nevoie de timp şi de finanţe.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий