Din topul ştirilor

27 12 2020 LC TOP 3

Pentru construcţia podului peste Prut de la Marşinţi, cu o lungime de 320 metri, au fost cheltuite  363 milioane grivne. Într-o perioadă atât de scurtă, în Ucraina n-a fost construit nici un pod atât de mare. Lucrările de construcţie au început în iulie 2008 şi au fost efectuate lucrări în sumă de 66 milioane grivne. Constructorii au revenit la obiectiv în 2012 şi au executat lucrări în sumă de 6 milioane grivne. Din lipsă de mijloace băneşti ele au fost oprite până în  septembrie 2020. Podul a fost inclus în lista obiectivelor „Marii construcţii” şi în câteva luni lucrările au fost finalizate, fiind însuşite 291 milioane grivne. Primul pieton de onoare, care a trecut dintr-un capăt în celălalt al noului pod a fost şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk.

***

Zece comunităţi teritorial unite din regiunea Cernăuţi au devenit partenere ale Programului USAID „Decentralizarea asigură rezultate bune şi eficienţă”, transmite ARS Cernăuţi. Este vorba de comunităţile Cuciurul Mare, Vijniţa, Hliboca, Clişcăuţi, Mămăliga, Nădăbăuţi, Noua Suliţă, Rukşin, Ust-Putila  şi Hotin. Programul respectiv este orientat la consolidarea autoadministrării locale şi la crearea unor condiţii mai bune pentru dezvoltarea comunităţilor teritoriale, ridicarea nivelului de antrenare a cetăţenilor la adoptarea deciziilor, asigurarea transparenţei în administrarea publică. Finanţarea este asigurată de Agenţia SUA pentru Dezvoltarea Internaţională – USAID.

***

Vedeta estradei sovietice şi ucrainene, Sofia Rotaru, în ultimul timp aproape că nu concertează, însă numărul admiratorilor talentului ei nu scade. Cu câteva zile în urmă Sofia Rotaru a evoluat în cadrul unui mare concert al Studiului „Kvartal 95” la Kiev, pe scena Palatului „Ucraina”. Prezentatoarea Proiectului „Viaţa mondenă”, Kateryna Osadcia, a reuşit să-i adreseze artistei poporului câteva întrebări. Răspunzând la ele, Sofia Rotaru a menţionat că este imposibil să trăiască fără profesia pe care o are, fără muzică, fără spectatori şi fără cântec. În 2020 s-au împlinit 50 de ani ai cântecului „Ruta roşie”, precum şi toţi atâţia ani de activitate scenică a Sofiei Rotaru. La întrebarea Katerynei Osadcia când va fi concertul jubiliar, Sofia Rotaru a răspuns: „Ne vom pregăti, neapărat va fi”.

27 12 2020 LC TOP 4

***

În laboratorul Universităţii Naţionale din Cernăuţi sunt crescuţi peşti incluşi în Cartea Roşie, folosindu-se în acest scop baterii solare. Este iniţiativa colaboratorilor Institutului de biologie, chimie şi bioresurse. În bazinele nu prea mari ale Institutului sunt crescute trei specii locale rare  de peşte – sterilet, roibă şi crap. Ele toate figurează în Cartea Roşie a Ucrainei şi în Lista Roşie a Uniunii Internaţionale pentru Ocrotirea Naturii. Doctorul în ştiinţe biologice, Oleksii Hudyi, precizează că problema reducerii populaţiei acestor peşti este, în primul rând, schimbarea condiţiilor din mediul înconjurător, care creează obstacole pentru regenerarea lor naturală, de aceea  puietul de peşte este crescut în condiţii artificiale, ca apoi să li se dea drumul în râuri. Proiectul dat nu urmăreşte scopuri comerciale.

27 12 2020 LC TOP 1

***

Pe râul Prut, lângă Cernăuţi, s-a oprit un stol de lebede, scrie molbuk.ua. Anterior s-a comunicat că la iazurile din Ciortoria au început să sosească lebede pentru a ierna acolo. Dar până în prezent digul ruinat în timpul inundaţiilor din iunie încă n-a fost refăcut.

27 12 2020 LC TOP 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий