Din topul ştirilor

4 02 2021 LC TOP 2

De la începutul anului şi până în momentul de faţă au fost întocmite 2,9 mii de paşapoarte de cetăţean al Ucrainei în formă de card. Mai des au apelat la acest serviciu administrativ la Secţia orăşenească Cernăuţi, la cele raionale din Storojineţ şi Hliboca. În decursul lunii ianuarie în regiunea Cernăuţi au fost eliberate şi 3,4 mii de paşapoarte externe. Cele mai multe cereri au fost depuse la Secţiile de interne  din oraşul Cernăuţi, din raioanele Hotin şi Storojineţ.

***

În Ziua mondială a luptei împotriva cancerului, la Cernăuţi a fost inaugurată o expoziţie de pictură. Ea a fost iniţiată de profesoara de la Colegiul de Medicină din oraş, Irina Marciuk, şi a fost întitulată „Desenează-ţi durerea”. Pacienţii, care suferă de aceste boli straşnice, uneori prin desene ei îşi pot reda durerea. Comunicând prin reţelele de socializare, Irina Marciuk a colectat mai multe asemenea desene şi a hotărât să le prezinte studenţilor săi, viitorilor medici. Or, în practica medicală este foarte important să fie înţeleasă durerea pacientului, scrie AI ASS.

4 02 2021 LC TOP 1

***

Colaboratorii Inspecţiei ecologice de stat din Districtul Carpaţi, care în luna ianuarie au efectuat controale la patru întreprinderi silvice din regiunile Ivano-Frankivsk şi Cernăuţi, au constatat că daunele cauzate pădurilor se cifrează la 15,5 milioane grivne. În regiunea noastră a fost verificată Întreprinderea silvică Storojineţ. De asemenea, au fost descoperite tăieri nesancţionate ale copacilor din pădure. Pe contul de Facebook al Inspecţiei ecologice de stat se precizează: au fost trase la răspundere administrativă 38 de persoane, amendate  pentru suma de 5 milioane 830 mii grivne.

***

Şefa Secţiei de protecţie socială a populaţiei din cadrul aparatului Comitetului executiv al Consiliului orăşenesc Noua Suliţă, Lia Arsenii, împreună cu specialistul principal al Serviciului pe problemele copiilor al ARS Noua Suliţă, Serghii Voitov, inspectorii Maxim Rotari şi Roman Guţuleac, au controlat condiţiile de trai în familiile nevoiaşe din localităţile Zelenyi Gai şi Marşinţi. Ei au atras o deosebită atenţie asupra condiţiilor de trai ale copiilor. Părinţilor li s-a amintit de necesitatea de a-şi îndeplini îndatoririle faţă de copii şi despre responsabilitatea în cazul neglijării acestor îndatoriri.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий