Documentele KGB din Letonia, publicate online

prezidents-vejonis-pec-lieldienam-atkal-bus-pie-valsts-stures-1050x694

Președintele Letoniei, Raimonds Vējonis, a promulgat o lege privind publicarea online a documentelor Comitetului Securității Statului (KGB) din perioada Republicii Sovietice Socialiste Letone, adoptată de Seim.

Raimonds Vējonis a declarat că, “în Centenarul statului leton, acestei chestiuni trebuie să i se pună punct, deși informațiile care vor fi publicate în acest an vor fi incomplete, iar numele în sine nu vor spune nimic despre ceea ce a făcut o persoană sau alta”.

 “Înainte de a ne grăbi să tragem concluzii, este important să așteptăm și să vedem mai multe informații. Trăgând concluzii în grabă, riscăm să creăm o înțelegere falsă a istoriei”, a avertizat președintele Letoniei.

Potrivit legii promulgate de Raimonds Vējonis, mai multe documente ale Comitetului Securității Statului (KGB) din perioada Republicii Sovietice Socialiste Letone trebuie publicate pe internet până la 31 decembrie 2018. Se preconizează că vor fi publicate, printre altele, registre care conțin dosarele personale și de serviciu ale agenților KGB și ale celor care au fost excluși din organele securității, precum și materiale privind recrutarea eșuată a unor persoane.

Începând cu 1 mai 2019, Letonia planifică să publice și alte documente din perioada KGB, scrie publicația ucraineană Evropeiska Pravda.

Добавить комментарий