Doi bucovineni au fost eliberaţi din prizonierat

29 06 2022 Ф 1

La 28 iunie, partea ucraineană a întreprins un schimb de prizonieri, între care s-au pomenit şi doi militari din Cernăuţi. Ei au nimerit în prizonierat cu două luni în urmă, scrie „Ukrainska pravda”. Schimbul de prizonieri a avut loc pe teritoriul regiunii Mykolaiv. Direcţia principală de informaţii a precizat că se vor întoarce acasă 16 militari ucraineni, inclusiv 2 ofiţeri. De asemenea, a fost eliberată şi o persoană civilă.

Cei doi militari bucovineni, Artur şi Roman, înainte de a nimerit în prizonierat, îşi făceau serviciul în regiunea Lugansk. Prizonierii au fost ţinuţi două săptămâni pe teritoriul Crimeii, deoarece erau răniţi, au fost internaţi în spital. Ei nu se plâng de condiţiile în care au fost ţinuţi, pur şi simplu, nu au avut posibilitate să facă legătura cu rudele.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий