Donald Trump anunţă o creştere substanţială a bugetului apărării

ptyh5f3lrq809k66qfmq

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis luni o creştere substanţială a bugetului destinat apărării şi a celui pentru infrastructură, iar pentru asigurarea acestei creşteri urmează să fie diminuate cheltuielile în alte domenii, informează  Reuters citat de Agerpres

„Vom face mai mult cu mai puţine resurse şi vom face guvernul eficient şi responsabil’, a spus Trump în timpul unei reuniuni cu guvernatorii.

El a menţionat că în discursul pe care-l va susţine marţi în faţa Congresului va vorbi şi despre planurile sale privind infrastructura. Trump a subliniat de asemenea că, pe lângă armată şi lucrările de infrastructură, va propune o creştere substanţială şi a fondurilor alocate siguranţei publice.

În timp ce preşedintele vorbea la întâlnirea cu guvernatorii, un oficial de la Casa Albă a confirmat că bugetul apărării al SUA va fi suplimentat cu circa 54 de miliarde de dolari, sumă ce va fi obţinută prin reducerea bugetelor altor domenii, inclusiv printr-o diminuare considerabilă a ajutoarelor financiare oferite altor state.

Добавить комментарий