Dor de vatra părintească

Screenshot_2

Cel mai lung şi persistent dor e dorul de casa părintească. Unde ar pleca fiecare dintre noi, purtăm în suflet acest dor – dorul de casa părintească, ce întruchipează în sine dragostea faţă de părinţi, fraţi şi surori, prieteni, vecini, faţă de satul natal, de şcoală. De şcoală sunt legaţi cei mai frumoşi ani din viaţa fiecăruia dintre noi. Aici am învăţat ce înseamnă prietenia adevărată, am trăit primul fior al dragostei şi neam format ca oameni. Şcoala din satul Mălineşti, raionul Noua Suliţă, a instruit şi a educat multe generaţii de copii, care i-au dus faima în lume. Anume cu absolvenţii săi se mândreşte orice şcoală şi profesor. Mulţi dintre foştii absolvenţi ai şcolii noastre au devenit oameni renumiţi în Ucraina, în Republica Moldova, în alte ţări. Printre ei sunt candidaţi în ştiinţe fizice, matematice, candidaţi şi doctori în ştiinţe medicale, profesori universitari, ingineri, procurori… Unul dintre ei este dl Sergiu Chiorescu, colonel, medic militar, care recent a vizitat satul natal, casa părintească, şcoala unde a învăţat. Elevii şcolii l-au primit aşa cum se cuvine, ca pe un oaspete dorit. Şefa Muzeului şcolii, doamna Tatiana Dântu, a relatat celor prezenţi despre unele date biografice ale onorabilului oaspete, amintind drumurile vieţii pe care le-a parcurs ca medic-anesteziolog în Afganistan, Germania, Cabo Verde, Tunisia. Toţi cei prezenţi au ascultat cu mare interes amintirile oaspetelui despre locurile pe unde l-a purtat destinul. Se spune că omul sfinţeşte locul. Sergiu Chiorescu procedează la fel prin munca pe care o îndeplineşte. Cu toate că are o vârstă respectuoasă, se simte în plină putere de a colabora şi acorda ajutor acolo, unde este nevoie. Vizita pe care a făcut-o în satul natal nu este întâmplătoare, deoarece dl Sergiu se pregăteşte să plece din nou în Tunisia. Îi dorim consăteanului nostru multă sănătate, succese în nobila dumnealui activitate şi pază de la Bunul Dumnezeu.

D. DÂNTU, director-adjunct pentru munca educativă la Şcoala medie de gradul I-III din Mălineşti, raionul Noua Suliţă

Добавить комментарий