Dosarele a 260.000 de moldoveni care au cerut cetățenie română, blocate temporar

big-usr-ministerul-justitiei-nu-rezolva-complet-problemele-moldovenilor-care-au-ramas-fara-cetatenie-romana.png-818x490

Au fost blocate dosarele a aproximativ 260.000 de locuitori ai Republici Moldova care au solicitat recunoașterea cetățeniei române, din cauza suspiciunilor legate de cererile a 3.500 de ruși și ucraineni.

„Am discutat cu ministrul justiției Cătălin Predoiu în ultima ședință de guvern și dumnealui mi-a spus că actualmente există o situație neplăcută legată de rețelele criminale care s-au dezvoltat pe filiera redobândirii cetățeniei. Și mă refer la dosarele de solicitare a cetățeniei care vin, de exemplu, din partea a circa 3.500 de cetățeni din Rusia și Ucraina care, printr-o minune, au găsit acte de naștere pe teritoriul României Mari și acum solicită cetățenia română”, a declarat Ana Guțu, secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, într-un interviu acordat Europa Liberă.

Suspiciunile din acest caz datează de mai bine de doi ani, ceea ce a provocat întârzieri mari în soluționarea cererilor.

„Dosarul cetățeniei este unul foarte important, cele 260.000 de dosare care s-au oprit și, într-adevăr, este un fapt absolut neplăcut pentru solicitanți, fiindcă termenul legal este de șase luni, dar s-a ajuns la termenul de doi ani și jumătate; oamenii așteaptă de doi ani și jumătate redobândirea cetățeniei”, a mai spus Ana Guțu.

Lasă un răspuns