Alegerile prezidențiale din Ucraina (martie-aprilie a.c.) au un potențial devastator/exploziv ridicat. Războiul stradal declarat și declanșat de către forțele ultranaționaliste/extremiste din Ucraina împotriva candidatului sistemului, actualul președinte Petro Poroșenko, ambițiile pantagruelice ale unor lideri cu profil radical, interesele Moscovei de a destabiliza situația internă de la Kiev într-un format revanșard etc. fac ca riscul unui nou Maidan sângeros și cu efecte imprevizibile să crească exponențial, scrie analistul politic Dorin Popescu, președintele Asociației „Casa Mării Negre» (Constanța) într-un editorial publicat de contributors.ro.
La ingredientele de mai sus se adaugă imprevizibilitatea acțiunii politice a doi dintre candidații de top (Iulia Timoșenko și Volodimir Zelenski); primul dintre aceștia poate declanșa un Maidan kievean ca reacție imediată la posibila accedere în turul al doilea a contracandidatului direct (Poroșenko) alături de Zelenski, iar la al doilea, un fel de Trump al Estului Europei, imprevizibilitatea poate deveni normă a sistemului pe durata întregului său mandat.
După cum se anticipa de câteva luni, lupta electorală reală se dă în triunghiul isoscel Zelenski-Poroșenko-Timoșenko (unde laturile egale sunt reprezentate simbolic de candidații aflați pe pozițiile 2 și 3 ale ierarhiei electorale configurate de majoritatea actualelor cercetări sociologice – Poroșenko și Timoșenko), triunghi care va propulsa în finala din turul al doilea (21 aprilie a.c.) fie cuplul Zelenski-Poroșenko fie alternativa Zelenski-Timoșenko. Logica tuturor sondajelor actuale este relativ certă, tertium non datur.
Într-o finală Zelenski-Poroșenko (cea mai credibilă predicție pentru primul tur, care va avea loc peste câteva zile, la 31 martie a.c.; predicție la care subscriu), principala necunoscută este dată nu de rezultatul votului (se estimează că Zelenski va câștiga la scor meciul din turul al doilea), ci de posibila reacție stradală violentă a două categorii de nemulțumiți: electoratul dur al contracandidatului Iulia Timoșenko (fost premier al Ucrainei care țintește jilțul prezidențial de cca 20 de ani) și, mai ales, nucleele dure/radicale ale mediilor naționaliste, exprimate politic de către candidați precum Oleg Liașko, președintele și candidatul Partidului Radical (top 6 în sondaje, alături de Volodimir Zelenski, Petro Poroșenko, Iulia Timoșenko, Anatolii Grițenko și Iurii Boiko).
Finala alternativă Zelenski-Timoșenko (a doua predicție, cu șanse mai reduse de a se produce, limitată de apetitul sistemului administrativ de a-și menține în funcție candidatul, Poroșenko precum și de apetitul coroborat al acestuia de a se permanentiza la putere pe baza utilizării masive a resurselor administrative, după modele care au făcut carieră la estul României) pare mai lină. Este (mai) greu de crezut că Poroșenko își va mobiliza electoratul spre contestări stradale radicale ale votului, deși, în caz contrar, potrivit multor evaluări, în cazul înfrângerii sale în alegeri ar avea numeroase motive spre a se gândi la viitorul său personal deloc încurajator (Iulia Timoșenko a amenințat în dese rânduri că îl va vâna cu dosare penale pentru corupție și abuz de putere, iar Volodimir Zelenski, candidatul anti-sistem, se bucură de sufragiile colective ale unei largi pături de populație care își dorește epurarea actualei clase politice și pedepsirea drastică a figurilor de clan suspectate de perpetuarea corupției endemice). În folclorul ucrainean local se fac deja pariuri privind destinația posibilei fugi din Ucraina a lui Petro Poroșenko în cazul unui eșec la alegeri, iar printre destinațiile posibile se menționează frecvent (și deloc întâmplător) chiar Moscova, în pofida retoricii anti-rusești devastatoare a actualului șef de stat.
Prognoza subsemnatului, pe care o formulez fără nuanțe, este că într-un scrutin cinstit noul președinte al Ucrainei va fi Volodimir Zelenski. Acesta are percepția de a fi candidat anti-sistem și vector al schimbării într-un context în care marea majoritate a populației țării dorește schimbarea; candidatul «Ze» este văzut de către tineri și intelectuali ca fiind un instrument de purificare a conduitelor politice imorale care au secătuit resursele țării în ultimii ani; spre acesta se îndreaptă voturile unor largi categorii de nemulțumiți/frustrați din diferite pături și straturi ale societății ucrainene etc., care contestă și denunță corupția endemică, războiul prelungit, pauperizarea societății, absența perspectivelor de pace în Donbas, conduitele de clan în viața politică, nepotismul, câștigurile ilicite fabuloase ale unui grup (redus numeric) de «răsfățați ai tranziției» etc. Faptul că o persoană publică precum Zelenski are un rating atât de mare în diferite bazine electorale, faptul că circa o treime din electori îl văd ca pe o salvare în pofida profilului său public deloc convingător din punct de vedere al compatibilității cu funcția de șef de stat (actor de comedie, fără experiență politică sau administrativă, cu un profil politic inocent) probează în mod convingător gradul ridicat de dezamăgire și disperare la care va fi ajuns populația ucraineană, după zeci de ani de practici imorale ale actualei clase politice ucrainene, în întregul său (demagogie, populism, corupție, nepotism, naționalism fără fond, europenitate fără probe, războaie și învrăjbiri interne etc.).
Rezumând pentru claritate, în actuala campanie electorală din Ucraina se confruntă două mari narative: narativul extern (rusesc) și narativul intern (lupta împotriva corupției).
Produsul primului narativ, generatorul și beneficiarul acestuia este Petro Poroșenko. Campania acestuia s-a derulat, firesc, în marja narativului asumat – Hanibal ante portas (dușmanul / Rusia este la porțile noastre, își pregătește noi desanturi în Ucraina; nu trebuie să mai pierdem timp și efort cu ciorovăieli interne, trebuie să ne consolidăm apărarea pe termen scurt și lung; pe termen lung, consolidarea identității ucrainene și aderarea la UE și NATO îl vor demobiliza pe inamic/agresor etc.).
Zelenski este perceput ca fiind, dimpotrivă, exponentul narativului intern – lupta anti-sistem, lupta anti-corupție(întregul sistem actual este corupt și pervertit; prioritatea absolută o reprezintă reformarea acestuia; reforma sistemului va aduce și în exterior rezultatele scontate; trebuie răpus sistemul care sărăcește, prăpădește și ucide Ucraina, resursele ei, șansele de viitor); președintele țării trebuie să fie deci, în context, servitorul poporului, «sluga naroda» (n.n. sintagmă care definește nu numai formațiunea în numele căreia candidează Zelenski, dar și întreaga sa filosofie politică).
Între cei doi gravitează angelic Iulia Timoșenko, al cărei discurs acoperă tot spațiul, de la lupta împotriva sistemului corupt reprezentat de Poroșenko la războiul împotriva agresorului rus. Timoșenko ține cele două narative în echilibru, în timp ce Zelenski și Poroșenko le circulă la extreme.
Factorul care va decide aceste alegeri, din această perspectivă, nu este cel rusesc (recâștigarea Peninsulei Crimeea, negocierea păcii în raioanele de est din Donbas, prevenirea continuării expansiunii rusești sau a întoarcerii Ucrainei în sfera de influență rusă), ci unul de uz intern (mai puțin cunoscut în mediile românești, unde marea majoritate a știrilor despre Ucraina titrează/tratează războiul geopolitic dintre Kiev și Moscova) – lupta împotriva sistemului corupt care s-a folosit de războaie pentru a goli vistieria națională, care s-a folosit de retorica anti-rusă și pro-europeană pentru a justifica sărăcia din țară, care a eșuat în a crea un sistem meritocratic sau orientat în mod credibil spre Europa. Ucrainenii par a fi hotărâți «să rupă gâtul» acestui sistem printr-un candidat care nu are priză la sistemul actual, care nu provine din plutonul de figuri brevetate ale sistemului.
Un al doilea suport electoral care îi poate aduce lui Zelenski victoria în turul al doilea este priza acestuia în regiunile din estul și sudul țării, locuite compact de etnici ruși. Fără a fi perceput drept un candidat pro-rus (această categorie este și ea generos reprezentată la alegeri, iar numele cele mai credibile sunt Iurii Boiko și Olexandr Vilkul), Zelenski are un rating ridicat în regiunile și raioanele din sud și din est locuite compact de comunitatea rusească, iar sprijinul acestei comunități va decide, în turul al doilea, președintele Ucrainei și va face diferența între favoarea lui Zelenski împotriva oricărui alt contracandidat (Poroșenko, Timoșenko etc.) – după cum am mai prezis și anterior.
În planul politicii externe, Zelenski este o temă neelucidată, o terra incognita, un teritoriu hic sunt leones. Din analizele mai noi rezultă o alunecare treptată a retoricii acestuia spre teme pro-Europa și deopotrivă o asumare mai mare a lui Zelenski de către cercurile europene (care pariau până acum aproape exclusiv pe Poroșenko). Modul în care percepe acesta în mod sistemic funcționarea puterii în Ucraina (Constituție populară, democrație a poporului, utilizarea frecventă a referendumului și a chestionării publice în temele de evoluție strategică a Ucrainei, atât interne, cât și externe) pare utopic și nu îl califică pentru un management de durată; soluțiile propuse, în conjunctura geopolitică actuală, în configurația actuală internă și externă a Ucrainei, nu pot crea un sistem funcțional, alternativ celui actual, bazat pe democrația de tip popular (mai ales că instituția referendumului nu este, în prezent, funcțională în Ucraina nici de jure nici de facto). În acest context, Zelenski ar putea deveni rapid marionetă a cercurilor oculte, a oligarhilor locali și a cancelariilor străine sau (în cel mai bun caz) victimă politică a unor echipe de consilieri neinspirați.
În prezent, competiția electorală se îndreaptă spre un deznodământ similar experimentului slovac, care va aduce în câteva zile, fără dubii, un președinte atipic la Bratislava – avocata Zuzana Caputova, luptătoare anti-corupție, militantă pentru mediu, critic virulent al Guvernului (cu sloganuri precum „Să luptăm împotriva răului» şi „Oamenii vor schimbare») etc. Volodimir Zelenski este o Caputova în costum ucrainean, pare decupat din aceeași fotografie politică (inocent în politică, figură anti-sistem, vector al schimbării etc.).
Pe termen scurt, jocul combinativ al Moscovei pare a nu fi câștigat în aceste alegeri. Deși unul din obiectivele colaterale explicite ale Kremlinului este pe cale de a se realiza (plecarea de pe fotoliul prezidențial a lui Poroșenko), în schimb, candidații pro-ruși din estul țării (Iurii Boiko, Olexandr Vilkul etc.) nu au dat randamentul scontat. Aparent, printr-o mutare politică oarecum riscantă pentru Moscova, cu scopul prezumat de a-l aduce pe Iurii Boiko în turul al doilea, Kremlinul pare a-și fi limitat șansele de a-l păstra în ecuația strategică pe Zelenski, în numele imperativului tactic de a-l propulsa în turul al doilea pe Iurii Boiko.
Notă: Recent, Kremlinul a creat un culoar public favorabil lui Boiko (pro-rus), construind pentru acesta (și deopotrivă pentru președintele formațiunii politice pe care Boiko o reprezintă la alegeri, «Platforma de Opoziție – Pentru Viață!», Viktor Medveciuk, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin) o întâlnire la Moscova cu premierul rus Dmitri Medvedev și cu șeful Companiei Gazprom Alexei Muller, întâlnire la care oficialii ruși au promis public întreaga lor disponibilitate de a relua cooperarea cu Ucraina în domeniul gazului, coroborată cu disponibilitatea de a relua dialogul politic după alegerile prezidențiale cu «lideri pragmatici». Întâlnirea de la Moscova este tratată de către președintele Petro Poroșenko drept un «act de trădare», iar Serviciul de Securitate al Ucrainei a promis desfășurarea unei anchete, menționând că prin astfel de gesturi Moscova ar încerca să abată atenția de la acțiunile sale militare asupra campaniei electorale din Ucraina.
Întâlnirea de la Moscova a lui Boiko reprezintă unul dintre cele mai importante episoade rusești ale campaniei electorale din Ucraina, constituind un amestec direct/explicit al Moscovei în cursa electorală de la Kiev. Este cert că acest gest nu îl va propulsa în turul al doilea al alegerilor pe candidatul pro-rus Iurii Boiko, aflat în sondaje departe de acest ideal (dovadă că nu facilitarea accederii sale în turul al doilea ar fi fost scopul tactic real al Kremlinului). Însă efectul pervers, anticipat/vizat de Kremlin, poate fi delegitimarea/slăbirea poziției lui Poroșenko în actuala sa confruntare directă cu Iulia Timoșenko (prin transmiterea mesajului subliminal potrivit căruia și Timoșenko poate fi un lider pragmatic care poate aduce pacea în Donbas și relansarea dialogului cu Moscova). Moscova pare astfel a fi facilitat/pavat drumul spre finală al Iuliei Timoșenko, întrucât în momentul de față principala cheie a primului tur al alegerilor o reprezintă dilema Timoșenko vs Poroșenko.
Există și un calcul pe termen lung al Moscovei: ajutându-l pe Zelenski să evite o finală cu Poroșenko (finală în care ultimul ar putea decide să folosească sistemul pentru producerea de fraude care să îl mențină în funcție), facilitând indirect o creștere de rating a Iuliei Timoșenko, Kremlinul construiește astfel viitoare bune relații cu Zelenski, al cărui echilibru de poziționare în plan extern poate fi exploatat ulterior de Moscova.
Jocul Rusiei în această campanie (așteptat a se produce pe alte coordonate, d.e. atacuri cibernetice, provocarea unei instabilități cronice etc.) pare a fi fost unul neașteptat și cinic. Pe termen mediu și lung, jocul combinativ al Moscovei pare a-și fi asigurat un mic ascendent psihologic în relația cu Zelenski, facilitându-i acestuia o finală mai accesibilă, cu Timoșenko (potrivit tuturor sondajelor, Zelenski ar câștiga împotriva oricărui contracandidat în turul al doilea, cu o diferență mai mare în cazul unei finale cu Timoșenko). Numai dacă efectul pervers al vizitei lui Boiko la Moscova (un plus indirect de rating pentru Timoșenko) va funcționa…
În România, alegerile prezidențiale din Ucraina par a fi tratate cu nobiliar dispreț. Extrem de puține analize tematice, interes periferic pentru actuala campanie, intuiție redusă a importanței acesteia etc. Îmi face plăcere să invoc, aici, singurul contra-exemplu notabil din spațiul românesc – proiectul analitic și de monitorizare media «Ucraina – Oglinda electorală», derulat de Asociația «Casa Mării Negre / Black Sea House» din Constanța (și ajuns deja la al zecea raport analitic).
Pentru România, alegerile prezidențiale din Ucraina pot avea o importanță capitală, mult mai mare decât propriile noastre alegeri prezidențiale. Incandescența electorală și politică din Ucraina este în creștere. Multe fitile se apropie de butoiul cu pulbere. Un nou Maidan la Kiev, însoțit de o tulburare geopolitică pe termen lung a întregului nostru spațiu din vecinătatea estică, pare iminent. Indiferent de numele «pompierilor» care se vor grăbi să adauge turnesol acestei combinații alchimice (Rusia sau formațiunile paramilitare ucrainene din alonja unor cercuri ultranaționaliste obișnuite cu starea de război), o explozie a butoiului cu pulbere din est poate fi catastrofală pentru securitatea României și pentru destinele comunității românești din Ucraina.
Pentru România și comunitatea românească din Ucraina, în momentul de față este vitală evitarea unei noi degradări a situației din Ucraina, evitarea unei escaladări a tensiunilor și războaielor din această țară. Războaiele din Ucraina au, dealtfel, după cum știm deja, și efecte dramatice asupra comunității românești din Cernăuți, Odessa și Transcarpatia, alimentând aici ideologiile ultranaționaliste ale unor cercuri centrale și locale, ideologii care se exprimă prin tendințe asimilaționiste tot mai nocive.
Dacă acest moment exploziv își va consuma pașnic riscurile ce îl însoțesc, dacă mecanismul alegerii democratice a unui președinte va funcționa la Kiev în această primăvară, România și comunitatea românească din Ucraina au, ca și Ucraina, de câștigat.
În ceea ce privește figurile emblematice ale topului electoral de la Kiev, Zelenski-Poroșenko-Timoșenko, precum și posibilele efecte ale alegerii pașnice a unuia dintre aceste nume asupra viitoarei relații a Ucrainei cu România (și asupra viitorului comunității românești din Ucraina), fotografia narativă a efectelor posibile ar arăta (sintetic) astfel:
Candidatul Petro Poroșenko este asociat prioritar de către cercurile de la București cu parcursul european și euroatlantic al Ucrainei și este perceput de aceste cercuri ca fiind o garanție a evadării Ucrainei din sfera de influență a Rusiei; totodată, acesta este asociat prioritar de către românii din Ucraina cu acțiunile asimilaționiste ale actualei puteri, care au un efect nociv asupra comunității, limitând instrumentele acesteia de menținere a propriei identități (în pofida unor mici gesturi simbolice de apropiere față de comunitatea românească, d.e. prin deputatul Grigore Timiș, de etnie română – deputat în Rada Supremă din partea Blocului Petro Poroșenko). Cercurile politice de la București și românii din Ucraina au cântare de evaluare diferite, fapt care ridică noi semne de întrebare cu privire la capacitatea Bucureștiului de a fi atent sau sensibil la barometrul de opinie al comunității românești din Ucraina.
Candidatul Iulia Timoșenko este asociat cu schimbarea, atât la București cât și în mediile românești din Ucraina. Pentru cele din urmă, promisiunile Iuliei Timoșenko par a avea mai degrabă caracter populist. Candidatul face parte din aceeași familie politică de sorginte moderat-naționalistă ca și Poroșenko; analiștii sugerează totodată un risc mai ridicat de imprevizibilitate în raporturile cu Rusia, UE și țările vecine ale Iuliei Timoșenko; totodată, în regiunea Cernăuți, aceasta nu s-a sfiit să promoveze etnici români (d.e. Ion Muntean, președintele Consiliului Regional Cernăuți, originar din Oprișeni).
Cei doi candidați de mai sus, Petro Poroșenko și Iulia Timoșenko, au inclus regiunea Cernăuți în turneele lor electorale, dar nu s-au poziționat explicit și sistemic în raport cu nevoile identitare ale acestei comunități, iar când au făcut-o, episodic, nu au generat credibilitate.
Candidatul Volodimir Zelenski nu s-a deplasat în regiunea Cernăuți și nu s-a poziționat public în privința temelor sensibile pentru România și pentru comunitatea românească. Recent, acesta s-a pronunțat pentru reducerea presiunii de asimilare lingvistică, iar declarațiile acestuia („În ceea ce privește situația lingvistică, sistemul de educație de la noi din țară este gândit în așa fel încât toți vor vorbi limba ucraineană. Generația următoarea va vorbi doar în această limbă. Nu presați limbile minorităților naționale, nu presați limba rusă!») pot fi văzute drept încurajare pentru o bună parte a comunității românești din Ucraina (care a auzit/trăit însă, în momente diferite, promisiuni similare și din partea celorlalți doi candidați din topul electoral).
Volodimir Zelenski reprezintă, față de România și comunitatea românească din Ucraina (și nu numai), expresia impredictibilității absolute.
Refuzul său obstinat de a ieși în public, alături de figurile obositede sistem (ieșire care i-ar fi erodat notorietatea de a juca în afara sistemului), îi asigură în continuare prima șansă la alegerile din martie-aprilie a.c. Totodată, îl face inaccesibil analizelor și legăturilor cu exteriorul. Foarte posibil, acesta va prefera un melanj confortabil (intern și extern), care să împace diferitele voci interne din Ucraina și mixtura complicată din jurul acesteia.
Este posibil pe termen lung, în Ucraina, un melanj de acest fel (complicat, sensibil, riscant)? Va aduce acest posibil echilibru de poziționare pacea în Donbas, stabilitate internă, evitarea fitilelor care aprind butoaiele cu pulbere, rezultate concrete anti-corupție, schimbarea sistemică internă, relații bune cu vecinii și mai multă Europă în acest spațiu decât au promis-o ceilalți?
Vom putea construi și trăi liniștea unor răspunsuri doar dacă, în aceste zile și săptămâni, cuptorul cu pulbere din Ucraina va ști să își tină la distanță fitilele care se apropie.
Dr. Dorin Popescu este președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. Este autorul volumelor Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), Figuri ale textului anteic (Editura Ideea Europeană, București, 2016), Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis (Editura Ideea Europeană, București, 2017). A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.