Dragostea lor puternică  pentru Hristos şi pentru Biserică

12 07 2020 LC site PETRU SI PAVEL 3

Creștinii ortodocși din Ucraina sărbătoresc la 12 iulie, pe stil vechi, ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

La Cernăuți, în fața Bisericii armene, care servește și ca Sală de Orgă, se află statuile acestor doi apostoli. Sfinții Apostoli, cu chipul sculptat în piatră, au revenit la locul lor vechi cu zece ani în urmă. După ce au stat jumătate de secol „la straja” Bisericii armene, în anii 70 ei „au dispărut”. Cu doisprezece ani în urmă cineva i-a descoperit la un mormânt din cimitirul vechi de pe strada Zelena. Chipurile în piatră ale apostolilor au fost restaurate de sculptorul Petro Lemski, el fiind ajutat de alți colegi de breaslă, inclusiv de regretatul sculptor român Dumitru Gorșcovschi, autorul monumentului lui Mihai Eminescu din centrul Cernăuțiului.

Cu zece ani în urmă, în ziua comemorării lor, statuile Sfinților Apostoli Petru și Pavel au fost inaugurate din nou la tradiționalul lor loc din fața Bisericii armene.

Admirându-i și închinându-ne în fața acestor doi Apostoli ai lui Iisus Hristos, ne întrebăm: ce au avut ei în comun, aceşti oameni diferiţi – un pescar şi un rabin? Îi unește credinţa fierbinte în Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, şi legătura duhovnicească sau comuniunea cu El, dragostea lor puternică  pentru Hristos şi pentru Biserică. De aceea Sfântul Apostol Petru a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos, iar Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că „în Hristos locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” şi pentru Sfântul Apostol Pavel credinţa în Iisus Hristos este „taina lui Dumnezeu”, Cel ce i s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume şi s-a înălţat întru slavă.

Pentru noi, românii din regiunea Cernăuți, sunt extrem de importante spusele Sfântului Apostol Pavel, numit și „Apostolul neamurilor”: „În Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină”. Or, rugăciunea sinceră este cea rostită în limba maternă.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 12 07 2020 LC site PETRU SI PAVEL 4 12 07 2020 LC site PETRU SI PAVEL

Добавить комментарий