Elevi de la Liceul Liderul „Ion Neculce” din Boian – printre tinerii  lideri pasionați de știință  

20 05 F 2

Tinerii pasionați de drept nu doar visează la o lume mai echitabilă, ci și contribuie activ la înțelegerea ei. Este și cazul lui Gheorghe Evciuc, elev în clasa a 10-a la Liceului Liderul „Ion Neculce” din Boian, care deja și-a făcut un nume în domeniul științelor sociale și juridice.

În cadrul prestigiosului Concurs Național de susținere a lucrărilor științifice, pe data de 15 mai 2025 la Cernăuți, Gheorghe a obținut Diploma de gradul III la obiectul „Dreptul” (secțiunea de Filosofie și Științe sociale). În studioul său Gheorghe Evciuc a demonstrat că științele juridice sunt mereu actuale, dar au nevoie de minți curioase și curajoase. Acest succes al elevului se datorește și profesoarei Mirela Mândrescu, care l-a îndrumat și l-a însoțit în acest parcurs cu profesionalism și devotament.

20 05 F 3

În cadrul festivităților de menționare a elevilor învingători la susținerea cercetărilor lor științifice de la Centrul Cultural-Artistic „Ivan Mykolaiciuk” din Cernăuți, o altă elevă a Liceului Liderul din Boian, Elena Matei, a fost distinsă cu Diploma de gradul I la obiectul „Limba română” (secțiunea- Filologia), în cadrul etapei a II-a (regională) a Concursului Național, organizat sub egida Academiei Bucovinene Mici. Prin lucrarea sa Elena Matei  a dat dovadă de o reală pasiune pentru filologie. Meritul acestei reușite remarcabile este împărțit cu îndrumătoarea sa, doamna profesoară Ana Semeniuc, care a ghidat-o cu răbdare, rigoare și inspirație.

20 05 F 4

Conform ordinului final al Centrului Național Ecologic și Naturalist pentru Tineret al Ministerului Educației și Științei al Ucrainei nr. 53 din 15 mai 2025, Daniela Iurcu, elevă în clasa a 10-a „A” de la Liceul Liderul din Boian s-a clasat pe locul I la Olimpiada Națională Online „Un pas spre cunoștințe – 2025”, la secțiunea Chimie.  Această realizare nu este doar o diplomă, ci și o recunoaștere a talentului, perseverenței și muncii asidue, depuse atât de Daniela, cât și de îndrumătoarea ei științifică, profesoara de chimie Olesea V. Moldovan, se menționează în postarea de pe Facebook a acestei instituții de învățământ.

20 05 F 5

20 05 F 1

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий