Elevi și profesori români din regiunea Cernăuți, în excursie în România

67163374_2297694400307947_6682558204464857088_o

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, va derula proiectul „Excursie tematică pentru elevii și profesorii români din regiunea Cernăuți” la Brașov, Sinaia, Bușteni și Bran,  în perioada 26-28 iulie 2019.

În cadrul excursiei tematice care se va desfășura pe parcursul a trei zile, cei 40 de copii și însoțitori din regiunea Cernăuți, vor avea oportunitatea să viziteze obiective relevante din punct de vedere cultural-istoric, cât și spiritual: Castelul Peleș, Castelul Bran, iar în Brașov vor vedea Biserica Neagră, Piața Sfatului, Strada Sforii, Muntele Tâmpa, Cetatea Brașovului, Turnul Alb, Turnul Negru, Bastioanele Țesătorilor și Graft.

Acțiunea își propune creșterea gradului de informare cu privire la valorile istorice, culturale și spirituale româneşti în rândul etnicilor români din regiune, promovarea identității culturale, etnice, lingvistice și spirituale românești, dar și creșterea numărului de promotori ai valorilor naționale și ai culturii românești în regiunea Cernăuți.

Добавить комментарий