Elevii suceveni strâng cărți pentru comuna Mahala

Scoala-1-1

La 1 februarie, de Ziua Internaţională a Cititului Împreună, Şcoala Gimnazială Nr. 8 din municipiul Suceava demarează proiectul educaţional de voluntariat transfrontalier „Citim Împreună – 1.000 — în Limba Română”, în cadrul căruia să colecteze 1.000 de materiale beletristice în limba română (cărţi de literatură pentru copii cu vârste între 5 şi 14 ani) scrise de autori români şi străini.

Potrivit  ziarului Monitorul de Suceava, cărţile colectate vor fi distribuite bibliotecilor din Mahala, raionul Noua Suliţă.

Coordonatoarea proiectului, prof. Marioara Rotaru, a menţionat că perioada de colectare a cărților este 1-28 februarie.

„Proiectul debutează pe 1 februarie, de Ziua Internaţională a Cititului Împreună, când elevii fiecărei clase vor veni cu cărţi pentru colegii lor din Ucraina, în care vor lăsa şi câte un mesaj de încurajare pentru aceştia, de susţinere şi promovare a limbii române. Am purtat câteva discuţii cu primarul din comuna Mahala, Elena Nandriş, şi ne-a spus că şcolile de acolo au mare nevoie de cărţi în limba română. Vor veni ei să le preia şi, ca gest de recunoştinţă, ne vor dărui mai multe volume „20 de ani în Siberia”, de Aniţa Nandriş-Cudla, bunica doamnei primar”, a mai subliniat Marioara Rotaru”.

Добавить комментарий