Eroi de lângă noi

mobiliz_1

mobiliz_1Sute de tineri, români şi ucraineni din regiunea Cernăuţi, sunt chemaţi în rândurile forţelor armate ale Ucrainei pentru a apăra hotarele statului, independenţa şi integritatea teritorială. Bucovina nu a fost ocolită nici în primele trei valuri de mobilizare. Printre tinerii care au fost seceraţi de gloanţele separatiştilor proruşi sunt şi etnici români. Anul trecut şi-a dat viaţa pentru instaurarea păcii în Ucraina tânărul român Constantin Luchianiuc din satul Carapciu, raionul Hliboca. Şi tot printre primii grav răniţi pe linia întâi de front, ca printr-o minune a scăpat cu viaţă, tânărul Ruslan Berladin, de asemenea, român de origine, din suburbia Roşa a oraşului Cernăuţi. Printre aşa numiţii „cyborgi”, care au apărat cu bărbăţie poziţiile aeroportului din Doneţk, este şi tânărul erou Alexei Zegrea din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca. Rănit de gloanţele separatiştilor, Alexei a fost internat într-un spital din oraşul Odesa. Lista celor care se află pe câmpul de luptă în regiunile de est ale Ucrainei, din rândul comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi, poate fi continuată. Sângele vărsat de eroii români în Donbas este o dovadă în plus că această durere este comună, iar „războiul” ar trebui să ne unească şi mai mult şi să devenim mai puternici.

Добавить комментарий