„Eu sunt doar umbra unei flori…”

61180555_813863558981819_9194758805815033856_o

Unul dintre cele mai răspândite nume feminine la Marșinți este Sofia. Și în toate cele patru zări ale pământului răsună cu drag numele Sofiei Rotaru – cea mai vestită cântăreață pe care a dat-o omenirii această localitate din Valea Prutului. Sofia și cântecul sunt cuvinte gemene aici, la Marșinți. Și nu este vorba numai de artista poporului. „Sofia Rotaru este mândria țării noastre. Dar noi, la Marșinți, o avem și pe Sofia Roșca”, mi-au spus mai mulți mărșințeni. Sofia Roșca vine și ea să afirme că la botez a primit nu numai acest nume deosebit ce înseamnă înțelepciune, dar și iubirea față de cântec, care, peste ani, au format un destin.

Doamna Sofia Roșca a devenit cunoscută datorită „Țărăncuței”, un ansamblu pe care l-a creat pentru ca satul Marșinți să nu-și uite cântecele.

– Pentru mine „Țărăncuța” este totul – nu pot trăi fără ea, afirmă doamna Sofia. Oriunde sunt invitată, plec împreună cu „Țărăncuța” – cântăm cântecele noastre străvechi, moștenite de la bătrânii satului, precum și cele compuse de mine. Am peste o sută de cântece scrise, iar în repertoriul „Țărăncuței” sunt doar douăsprezece. Am fost și-n România, și-n Moldova, mai des – la Chișinău, Bălți. Iată, în curând vom pleca la Briceni – „Țărăncuța” a fost invitată la o manifestare culturală. M-au rugat să aduc și mai multe exemplare ale cărții mele, care recent a văzut lumina tiparului și a fost lansată săptămâna trecută. Am întitulat-o „Testamentul meu pentru viitorul tău”.

– Este o adresare către urmași.

– Doresc să le las celor ce vin după noi cuvântul și cântecul meu. Ele să-i îndemne la fapte bune.

Prefațând acest volum de poezii a Sofiei Roșca, docentul universitar, Lora Bostan, remarcă: „Este o carte despre omenie și frumusețe sufletească, adresată nouă și celor ce vor veni după noi. Să o parcurgem pagină cu pagină și să medităm asupra esenței noastre umane”.

– Deja am primit multe ecouri la această carte. Mă sună oamenii și-mi spun că ceea ce am așternut pe hârtie se aseamănă foarte mult cu soarta lor. Sunt o poetă din popor și cunosc bine năzuințele neamului meu.

Doamna Sofia Roșca și-a creat faima nu numai cu stiloul, ci și cu acul. Este și o meșteriță talentată.

– „Țărăncuța” a ieșit în lume nu numai cu cântecul, ci și cu costume naționale autentice, accentuează doamna Sofia. Poate de la faptul că îmi place să cos și să brodez mi-a venit ideea să avem un asemenea colectiv artistic. În momentul de față colectivul dispune de cinci complete de costume naționale autentice – o adevărată zestre. Și fiecare ie se deosebește, are ornamentul ei specific, despre care se poate povesti ore în șir. Iată, recent, la parada portului popular de la Cernăuți am fost menționate de specialiști etnografi, care au confirmat că costumele noastre sunt autentice. Când apărem în mijlocul spectatorilor multe femei ne spun: „Sunteți îmbrăcate așa, cum a fost mama mea în tinerețe”.

Cartea Sofiei Roșca „Testamentul meu pentru viitorul tău”, în fond, conține poezii consacrate persoanelor dragi și apropiate sufletului, unor personalități cunoscute în spațiul spiritual românesc. Ea este bogat ilustrată cu fotografiile acestora. Mai în toate ilustrațiile autoarea ține la piept un buchet de flori. Născută în luna lui Florar, doamna Sofia Roșca se consideră că este „umbra unei flori”, unei flori deosebite – „încântătoare floare aurie”. Autoarea îi îndeamnă pe urmaşi: „Să nu călcați voi floarea-aurie,/ Ce crește uneori pe-al vostru meleag,/ Vindecați-vă sufletele voi mai bine,/ Prin folosul acestui micuț toiag”.

Добавить комментарий