Expert ucrainean: Aderarea Ucrainei la NATO este imposibilă

Portnikov

Aderarea Ucrainei la NATO nu este posibilă, chiar dacă majoritatea cetățenilor își vor dori acest lucru.  Aceasta este opinia reputatului  jurnalist și comentator politic din Ucraina, Vitali Portnikov, pe care o exprimă într-un interviu acordat publicației Berliner Morgenpost  pe marginea posibilului referendum cu privire la aderarea Ucrainei la NATO.   ”Chiar și oamenii care habar nu au de politică înțeleg că aderarea la NATO va duce la un conflcit cu Rusia. Ucraina nu are nevoie de conflcte nici cu Rusia, nici cu Occidentul”. Schimbarea bruscă a opiniei publice referitoare la Alianta Nord — Atlantică este ”meritul” președintelui rus, Vladimir Putin, care a lansat agresiunea împotriva Ucrainei.

”NATO este percepută ca o ”umbrelă”, a cărei prezență nu ar fi oferit Rusiei posibilitatea de a ocupa Crimeea și Donbasul.  De aceea, ucrainenii cred că dacă Ucraina ar fi aderat la NATO agresiunea rusă nu ar fi avut loc. NATO nu a putut ajunge la un consens privind acordarea țării noastre a unui ”Plan de Pre-aderare” care nu ar fi obligat la nimic Alianța. Până când nu va fi reglementat conflcitul cu Rusia, ușile NATO rămân închise pentru Ucraina”, menționează V. Portnikov.

Momentul adevărului va avea loc după ce  războiul din Donbas se va încheia.

”Să ne imaginăm că în Rusia va fi schimbată puterea, iar noua conducere va fi de acord cu deocuparea Donbasului și Crimeei, Ucraina va beneficia de recompensări, noul președinte rus va vorbi de ”politica criminală” a lui Putin, stabilirea unei noi prietenii între Rusia și Ucraina și depășirea consecințelor ocupației. Care va fi opinia cetățenilor ucraineni în contextul când amenințările la adresa Ucrainei vor dispărea, iar Alianața va fi pregătită să primească Ucraina în componeța ei ? Atunci va fi o alegere nu de pe poziția victimei. Va fi opțiunea unei țări  prospere și puternice”, conchide editorialistul Vitali Portnikov.

Добавить комментарий