FC Voloca, deținătoarea Supercupei regiunii la Fotbal-2017

1511140138_voloka

Stadionul Bucovina din Cernăuți a găzduit bătălia pentru câștigarea Supercupei regiunii la Fotbal-2017.

În acest sezon prestigiosul trofeu a fost disputat între campioana regiunii, Universytet (Cernăuți), și câștigătoarea Cupei regiunii la fotbal, FC Voloca. Din componența echipei volocene fac parte jucători care au evoluat pentru importante cluburi de fotbal din Bielarus, Rusia, Azerbaidjan sau Letonia. Printre aceștia se numără Ruslan Gunceak, Oleksandr Deleja, Serhii Ilin, Vadim Pâslar, Oleksandr Todorovyci, Stepan Makovyiciuk. Echipa Universytet este formată în mare parte din jucători tineri, care s-au evidențiat în cadrul FC Bucovina. Este vorba de Ladik Melkonean și Andrii Șyșyghin.

Meciul pentru câștigarea Supercupei regiunii Cernăuți la Fotbal s-a dovedit a fi deosebit de spectaculos. În minutul 15 al primei reprize jucătorii de la FC Universytet comit un fault în apropierea careului de 16 metri. Arbitrul meciului, Myhailo Malanciuk, dictează o lovitură liberă pentru FC Voloca, executată cu multă măiestrie de Ruslan Gunceak, care trimite balonul în poarta adversarilor. Universytet a avut mai multe șanse de a egala scorul, însă acestea nu s-au încununat de succes. Astfel, partida se încheie cu scorul de 1:0 și FC Voloca câștigă Supercupa regiunii Cernăuți la Fotbal-2017. Ruslan Gunciak (FC Voloca) și Ladik Melkonean (FC Universytet) au fost desemnați cei mai buni jucători ai partidei.

Добавить комментарий