Festival excepțional  care reprezintă bogăția culturii populare bucovinene

22 07 2022 Ф 3

Astăzi, la Câmpulung Moldovenesc a început ediția a 33-a a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, la care participă colective de artiști amatori din cinci țări: România, Polonia, Ungaria, Republica Moldova și din Ucraina. După cum a remarcat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, citat de presa română, „în acest an se revine la amploarea de înainte de pandemie, la eveniment participând artiști din cinci țări”. Este un eveniment excepțional, în care se prezintă bogăția culturii populare bucovinene în aspectul ei multicultural, unde formațiile artistice din cele 5 țări prezente vor face o promovare atractivă a portului, obiceiurilor, cântecului și jocului bucovinean.

Festivalul a început cu parada participanților. La deschiderea oficială a participat Grupul vocal „Piatra Șoimului” din Câmpulung Moldovenesc. Se va încheia prima zi cu evoluarea Ansamblului artistic profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava. Sâmbătă vor continua spectacolele folclorice. Spectacolul susținut de formațiunile străine este prevăzut în după amiaza zilei de duminică.

La ediția a 33-a a Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene” Ucraina este reprezentată de Ansamblul „Barvytyi rozmay” din Cernăuți, participant și la ediția precedentă, și Ansamblul folcloric din Mahala.

22 07 2022 Ф 4

22 07 2022 Ф 5

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий