Festivalul de Artă medievală „Ștefan cel Mare”, ajuns la cea de-a XI-a ediție

646x404

 

La Cetatea de Scaun a Sucevei are loc cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”. Evenimentul este organizat de Muzeul Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava, transmite newsbucovina.ro.

Potrivit directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, în acest an, la festivalul se numără peste 400 de participanţi, printre care trupe din Ungaria, Serbia şi Ucraina.

După cum a anunţat directorul Muzeului Bucovinei printre oaspeții din străinătate participă o trupă din Ucraina (Delegaţia din Principatul de la Kiev), trupa Beli Orlovi din Serbia şi trupa Szolnok Lovagrend din Ungaria.

„Şeful trupei din Ucraina este istoric, unul din marii istorici ai Ucrainei; a spus că vine cu prezentare de partea a doua a secolului XV, cu armuri şi ţinute din aceeaşi periodă. Trupele din Ungaria şi Serbia sunt specializate şi vor prezenta sfârşitul secolului XIV începutul secolului XV” a arătat Ursu.

El a mai adăugat că a constatat în ultimii ani că trupele s-au specializat în a prezenta publicului ceea ce au, arme, armuri, personaje şi fac adevărate lecţii de istorie pe viu.

Добавить комментарий