Finlandezii sunt cei mai fericiţi oameni din lume

happiness-465x390

Finlanda este cea mai fericită ţară din lume, arată un clasament anual, publicat miercuri, în care Burundi ocupă poziţia inferioară, iar americanii sunt mai puţin mulţumiţi faţă de anul trecut, relatează Reuters.

Raportul Mondial al Fericirii 2018, realizat de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă (SDSN), un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a clasificat nivelul de mulţumire din 156 de ţări conform scorurilor obţinute la evaluări privind PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţă socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertate socială, generozitate şi absenţa corupţiei. Finlanda a urcat pe primul loc în acest clasament de pe a cincea poziţie ocupată anul trecut, detronând astfel Norvegia. Ca de obicei, şi în 2018 primele zece locuri ale topului celor mai fericite ţări din lume sunt dominate de state nordice. Primele clasate sunt: Finlanda, Norvegia, Denemarca, Islanda, Elveţia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Suedia şi Australia. Statele Unite se află pe locul al 18-lea, cu patru poziţii mai jos faţă de anul trecut. Marea Britanie ocupă locul al 19-lea, iar Emiratele Arabe Unite se află pe locul 20. România se află pe poziţia 52 în acest clasament cu 156 de poziţii. Un capitol al raportului de 170 de pagini este dedicat problemelor de sănătate nou apărute precum obezitatea, depresia şi criza substanţelor opioide, care se manifestă în special în Statele Unite unde prevalenţa tuturor acestor trei provocări a înregistrat cea mai rapidă creştere faţă de majoritatea celorlalte state. Deşi în ultima jumătate de secol venitul pe cap de locuitor din Statele Unite a crescut semnificativ, indicele de fericire a fost afectat de slăbirea reţelelor de asistenţă socială, de o accentuare a percepţiei privind prezenţa corupţiei în instituţiile guvernamentale şi în mediul de afaceri şi de diminuarea încrederii în sectorul public. ”Este evident că avem o criză socială în Statele Unite: mai multă inegalitate, mai puţină încredere şi mai puţină credinţă în guvern”, a declarat pentru Reuters directorul SDSN, profesor Jeffrey Sachs de la Universitatea Columbia din New York, la lansarea raportului, la Academia Pontificală de Ştiinţe de la Vatican. „E destul de evident acum. Semnele nu sunt bune pentru SUA. Devin din ce în ce mai bogate, dar nu mai fericite”, a adăugat el. Întrebat cum ar putea afecta viitoarele rapoarte privind fericirea situaţia politică actuală din Statele Unite, Sachs a spus: ”Timpul o va dovedi, dar aş spune că, în general, când încrederea în guvern este scăzută, când percepţia privind prezenţa corupţiei creşte, inegalitatea se accentuează, iar condiţiile din domeniul sănătăţii se înrăutăţesc… nu sunt favorizate sentimente pozitive”. În premieră de la iniţierea sa, în anul 2012, raportul, care se bazează pe o varietate de organizaţii de votare, cifre oficiale şi metode de cercetare, a luat în calcul gradul de fericire al imigranţilor născuţi în străinătate din 117 ţări. Finlanda a obţinut şi la această categorie rezultatele cele mai bune, ceea ce a oferit acestei ţări un avantaj statistic. Persoanele străine născute în străinătate erau cel mai puţin fericite în Siria, o ţară împotmolită într-un război civil de şapte ani. „Descoperirea cea mai izbitoare a raportului este remarcabila consistenţă între fericirea imigranţilor şi cea a nativilor”, a declarat profesor John Helliwell de la Universitatea British Columbia din Canada. „Deşi imigranţii provin din ţări cu niveluri foarte diferite de fericire, percepţiile lor legate de viaţă converg către cele ale altor rezidenţi din noile lor ţări”, a spus el. „Cei care se mută în ţări mai fericite au de câştigat, în timp ce persoanele care fac trecerea către state mai puţin fericite pierd”, a adăugat Helliwell.

Lasă un răspuns