Înconjurate cu pomi în floare, casele horecenilor par și mai mândre. Gospodari cu punga mare și-au înălțat în această suburbie românească a Cernăuțiului vilele lor, demonstrând că pretind la o viață domnească. Trecând pe ulicioarele suburbiei, vezi și case vechi, dar bine îngrijite, care ar trezi imediat interesul specialiștilor în domeniul arhitecturii populare. Ele au rămas ca o carte de vizită a identității Horecei, localnicii numind-o nu suburbie, ci sat – străveche vatră românească.
Florile Horecei sunt adunate la școală, unde mai sunt în cinste graiul și tradiția străbună. Pomenindu-se cu câteva școli în vecinătate, în cartierele noi ale orașului, horecenii s-au prins cu gândul că li se oferă o alegere: unde să-și dea odraslele la învățătură? Existența acestei alegeri a trezit o oarecare îngrijorare în rândurile pedagogilor horeceni. A început lupta pentru elevi, or, în prezent, ca niciodată, numărul elevilor determină soarta școlii.
În această perioadă complicată pentru învățământul în limba maternă la Şcoala din Horecea s-a adunat un colectiv de pedagogi tineri, dar ambițioși în înțelesul pozitiv al cuvântului. Între aceștia se numără și soții Vasile și Elena Patraucean. „Au un nivel înalt de pregătire profesională, sunt foarte harnici și omenoși” – astfel i-a caracterizat doamna directoare Eugenia Facas. Vasile Patraucean este profesor de matematică, informatică, conducător de clasă și lider sindical, iar soția sa. Elena – învățătoare la clasele primare și mai are ore de engleză.
– Pentru o tânără familie de pedagogi vremurile sunt cam complicate, explică domnul Vasile Patraucean. Am fost invitat la alte școli din oraș și mi s-a propus un lucru mai avantajos, însă am preferat școala din Horecea. Aici mi-am găsit fericirea, consoarta și zilele acestea am pus fundamentul casei noastre. Aici mă simt mai aproape de neamul meu.
Și nu numai la școală, ci și în locașul sfânt, unde Vasile Patraucean, împreună cu alți tineri pedagogi, cântă în corul bisericesc.
Foto de autor
Floarea neamului în cununa Horecei
