Fostul președinte ucrainean Ianukovici acuză Kievul că ar fi declanșat conflictul din estul țării

123184

Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, destituit în februarie 2014, a acuzat luni autoritățile prooccidentale de a fi responsabile pentru conflictul mortal din estul Ucrainei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro

„Din păcate, radicalii au pus mâna pe putere” la Kiev, a declarat el prin videoconferință din regiunea Rostov, în sudul Rusiei.

„Din noaptea de 21 spre 22 februarie, ei au ocupat clădirile publice și reședința Mejighiria, iar apoi au început să se pregătească să-și impună voința asupra populației din est și sud, care dezaproba ceea ce se întâmpla la Kiev”, a spus el.

„Așa a început războiul”, a adăugat Ianukovici, precizând că „puterea actuală a declanșat războiul din Ucraina”.

Destituit de parlamentul ucrainean după ce a fugit din Kiev, Ianukovici este inculpat în Ucraina pentru „crimă în masă”, „uzurparea puterii” și „furt de bunuri publice la scară mare”.

El a afirmat din nou că nu a dat ordinul să se tragă în mulțime. „De la început, m-am opus ideii de a folosi armele și m-am opus vărsării de sânge”, a asigurat el.

Mișcarea de protest proeuropeană Maidan, care a luat forma în piața centrală din Kiev la 21 noiembrie 2013, s-a încheiat trei luni mai târziu după o represiune sângeroasă și moartea a aproximativ o sută de manifestanți și douăzeci de polițiști în confruntări.

Venirea proeuropenilor la putere a fost urmată de anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în martie 2014 și declanșarea unui conflict cu separatiștii proruși în estul țării, care a făcut până acum peste 9.600 de morți.

Kievul și occidentalii au acuzat Moscova că intervine militar pentru a sprijini rebelii proruși, ceea ce Rusia neagă, amintește France Presse.

Добавить комментарий