Franța în alertă. Incident terorist în apropiere de Paris. Două persoane au fost ucise

politie_franta_

Un „luptător al Statului Islamic” l-a ucis cu lovituri de cuțit pe un polițist, precum și pe partenera acestuia, luni noapte, în fața casei lor din apropiere de Paris.
Dubla crimă s-a petrecut în Magnanville (Yvelines), în apro­piere de Paris. Polițistul era adjunct al comandantului co­mi­sa­riatului de poliție din Mureaux și era îmbrăcat în civil. A fost ucis cu nouă lovituri de cuțit în abdomen chiar în fața casei. După ce l-a ucis pe polițist, atacatorul s-a baricadat în locuința victimei, la Yvelines, în apropiere de Paris, și i-a luat ostatici pe partenera și pe băiețelul acestuia. În timpul negocierilor cu forțele speciale din Raid, suspectul ar fi afirmat că acționează în numele grupării jihadiste Statul Islamic. Vecinii spun că l-ar fi auzit pe suspect strigând „Allah Akbar”. Deznodământul crizei a fost violent și a intervenit după circa trei ore și jumătate de negocieri. Către miezul nopții, forțele de ordine au dat asaltul asupra casei. S-au auzit numeroase împușcături, precum și două explozii. În momentul în care au pătruns în casă, forțele speciale l-au împușcat pe atacator, însă în interior au descoperit cadavrul partenerei polițistului. Au reușit însă să-l salveze pe fiul cuplului, în vârstă de trei ani, care a fost dat în grija medicilor.

Добавить комментарий