Franţa şi Germania insistă la revenirea la întâlnirile în Formatul Normandia

7 01 2022 INFO 7

Noua întâlnire în Formatul Normandia este posibilă în decursul următoarelor săptămâni, desfăşurarea ei fiind iniţiată de Franţa şi Germania. O astfel de declaraţie a fost făcută într-o conferinţă de presă de Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, citat de Ukrinform. „Vom propune opinia noastră comună referitoare la arhitectura securităţii europene, şi deja întreprindem aceasta în situaţia curentă, în cazul Ucrainei. Este vorba de Formatul Normandia. Împreună cu Cancelarul Scholz am propus încă o întâlnire în decursul următoarelor săptămâni… Situaţia geopolitică din regiune cere ca Europa şi UE să-şi spună părerea, să acţioneze şi să se aşeze la masa tratativelor  cu toţi participanţii, pentru a înainta în direcţiile-cheie”, a relevat Emmanuel Macron.

Publicaţia ucraineană „Evropeiska pravda” aminteşte că săptămâna trecută, în Germania au fost anunţate negocierile „consilierilor  liderilor cvartetului Normandia” în diferite formate. Potrivit purtătorului de cuvânt Steffen Gebeshtrait, noul guvern al Germaniei a subliniat nu o dată interesul şi disponibilitatea Berlinului şi Parisului de a se întâlni în formatul Normandia la toate nivelele. Despre aceasta, potrivit lui, au fost informaţi preşedinţii Ucrainei şi Rusiei. Despre necesitatea „dezgheţării” Formatului Normandia a declarat şi ministrul de Externe al Franţei, Jean Yves Le Drian.

Ultima dată liderii cvartetului Normandia s-au întâlnit în format de conferinţă video în noiembrie 2020. Înainte de aceasta ei s-au întâlnit la Paris, în decembrie 2019 după o întrerupere de trei ani.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий