Fraţilor Klyciko li s-au oferit 100 milioane de dolari ca să se bată

Kliciko

KlicikoCu o lună şi jumătate înainte de a-şi pune în joc cele patru centuri deţinute, împotriva americanului Bryant Jennings, boxerul ucrainean Volodymyr Klyciko, 38 de ani, a povestit că promotorul Don King le-a oferit 100 milioane de dolari lui şi fratelui său, Vitali, 43 de ani, pentru o luptă directă.
„Nu ştia ce i-am promis noi mamei”, a afirmat Volodymyr, citat de „digisport.ro”. Prezent la emisiunea „Dan Patrick Show”, Volo­dymyr a povestit că „i-am promis mamei noastre că nu vom concura niciodată unul împotriva celuilalt. Nici pentru un miliard nu vom face asta, pentru că banii nu reprezintă totul. Pe mulţi îi motivează banii, dar nici chiar aşa”.
Relaţia cu celebrul promotor american de box a fost sintetizată de fratele mai mare al familiei Klyciko. „Când şi-a aniversat 75 de ani, ne-a invitat şi pe noi. Cânta la pian, ceea ce m-a impresionat. Până când am văzut că nu apăsa pe pedală, care se mişca singură. Pianul era programat să cânte singur. M-am gândit că trebuie să avem foarte mare grijă cu acest om”, a povestit la un moment dat Vitali, actualul primar al Kievului. Meciul de box Volo­dymyr Klyciko — Bryant Jennings se va desfăşura pe 25 aprilie. După negocieri care au început în luna noiembrie a anului trecut, Volodymyr Klyci­ko a ajuns la un acord cu Brya­nt Jennings pentru a boxa pe 25 aprilie. Acest meci va fi al doisprezecelea al lui Klyciko pe pământ american. Pugilis­tul din Ucraina va lupta la o distanţă de 7 ani din nou în SUA, în New York, la Madison Square Garden, după ce în februarie 2008 câştiga centura WBO în faţa lui Sultan Ibraghi­mov exact în acelaşi loc. În vârstă de 38 de ani, Volodymyr Klyciko e rege la categoria grea de 9 ani, timp în care a boxat 18 meciuri, toate de titlu mondial. Chiar cu 3 zile înaintea meciului cu Jennings, Klyciko va împlini 9 ani de când boxează consecutiv un meci de titlu mondial.

Добавить комментарий