Sub Acoperământul Cuvântului Românesc — Gabriel Balașa a adus la Cernăuți o nouă „Trăistuță cu întâmplări bucovinene”

0IMG_2434

În ziua, marcată de calendarul ortodox (stil vechi) – sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, la Casa Națională a Românilor din Cernăuți a avut loc o lansare de carte. Ziaristul de la Botoșani, Gabriel Balașa, a venit cu noua sa carte de publicistică – „Noi întâmplări ale Trăistuței bucovinene”, ca o pâine proaspătă scoasă din cuptorul spiritualității noastre românești. Iar majoritatea celor prezenți la lansarea cărții sunt și protagoniștii ei, după cum a menționat președintele Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, dl Vasile Bâcu. Or, tematica bucovineană și basarabeană este cea preferată a lui Gabriel Balașa.

Privirea și aprecierea dintr-o parte a evenimentelor care predomină în viața comunității românești din regiunea Cernăuți este benefică și aici pana lui Gabriel Balașa e tocmai potrivită.  De aceea, vorbitorii –  Consulul General al României la Cernăuți, doamna Eleonora Moldovan, poetul Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, istoricul și politologul Serghei Hacman, șeful Secției Cultură a ARS Herța, Adrian Medvidi, scriitorul Dumitru Covalciuc, profesorul, președintele Societății regionale „Golgota”, Ilie Popescu, jurnalistul Nicolae Șapcă, animatorul vieții culturale din ținut, Octavian Voronca, directorul Școlii medii din Oprișeni, Nicolae Bodnariuc, pictorița Sofia Gordița, arhivistul Dragoș Olaru, au menționat onestitatea,  măiestria și sinceritatea autorului. Prin scrierile sale Gabriel Balașa și-a câștigat dreptul de a fi numit prieten fidel al românilor nord bucovineni, un cronicar al evenimentelor de anvergură ale vieții culturale și spirituale românești din ținutul nostru.

Foto Nicolae HAUCA

0IMG_2512

În cuvântul său către cititor care deschde volumul, Gabriel Balașa își exprimă frumosul gând, că „odată aceste articole vor fi de folos pentru a produce o istorie a relațiilor românilor de pretutindeni”. În ambele volume sunt incluse 101 articole de autor pe această temă. Este o cifră simbolică. Ea nu definește un final, ba din contra mai mult simbolizează un nou început sau o continuitate. Și dacă în luna august a acestui an Gabriel a ajuns în zenitul vieții, în zenit îi este și activitatea sa gazetărească de la care așteptăm noi podoabe care să îmbogățească și să înfrumusețeze trăistuțele țesute cu atâta măiestrie și dragoste de Gabriel Balașa.

Manifestarea a fost deschisă de domnul Vasile Bâcu, președintele Societății „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, care a găzduit prezentarea cărții. Apreciind la justa valoare scrisul lui Gabriel Balașa, domnul Bâcu a fost foarte inspirat oferind cuvântul protagoniștilor cărții prezenți în sală.

Doamna Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți, este o prezență constantă la manifestările organizate de comunitatea românească din regiune. „Gabriel Balașa este o radiogramă a ceea ce se întâmplă la Cernăuți. Articolele scrise de domnia sa sunt, în primul rând, un sprijin al cominății românești din zonă” — a menționat diplomatul român.

Despre valoarea scrisului lui Gabriel Balașa au vorbit scriitorii Dumitru Covalciuc și Vasile Tărâțeanu, care s-au oprit asupra obiectivității jurnalistului. Aceasta sporește încrederea cititorului față de autor, lăsând nepătată și imaginea personajelor din lucrările publicistice, fapt care uneori este denaturat de unii colegi de breaslă pentru a căuta și a face senzații.

Politologul Serghei Hacman a comparat apariția unei cărți „cu nașterea unui copil”, care după ce i se dă nume devine de sine stătător în viață: „Așa și cartea, pleacă în lume, și fiind citită prezintă imaginea și hărnicia părintelui său”.

Cuvinte de mulțumire pentru activitatea sa de ziarist care se îngrijește de viața românilor din nordul Bucovinei i-au adresat autorului cărții Nicolae Bodnariuc, directorul școlii de cultură generală din Oprișenii Hlibocii și Octavian Voronca, veteran al muncii pedagogice, ambii membri ai Prezidiului Societății „M.Eminescu”.

„Noile întâmplări ale Trăistuței bucovinene” au fost apreciate și de profesorul universitar Ilie Popescu și domnia sa aflându-se printre protagoniștii evenimentelor descrise în carte. Autorul a fost felicitat pentru apariția cărții și de pictorița ucraineană Sofia Gordița, vernisarea expozției sale de pictură fiind inclusă în „Trăistuță”. Cercetătorul Dragoș Olaru a prezentat date interesante din documentele de arhivă care au tangențe cu unele evenimente prezente în cartea lui Balașa.

Însuși Gabriel, cu ușoare emoții în voce, obosit după drumul parcurs cu cursa de la Botoșani la Cernăuți, cu geanta plină cu cărți, a adus sincere mulțumiri doamnei Eleonora Moldovan pentru sprijinul material la editatrea acestei cărți, dar și tuturor celora care au venit să împărtășească bucuria apariției acestui volum. A dăruit cărți cu autografe tuturor doritorilor prezenți.

Nicolae Șapcă, vicepreședintele „Societății „M.Eminescu” din Cernăuți,

redactor-șef al ziarului „Monitorul de Hliboca

Foto: Nicolae Hauca

Добавить комментарий