GĂTIȚI ÎMPREUNĂ CU NOI

 Pilaf cu ciuperci
orez-ciuperci1Ingrediente: 500 g ciuperci, un pahar de orez, 2 cepe mari, 3 linguri de ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Se curăţă, se spală şi se taie ciupercile bucăţi. Se pun într-o cratiţă împreună cu ceapa tăiată şi cu 2 pahare de apă. Se lasă să fiarbă încet 15 minute. Se strecoară, iar zeama de ciuperci se măsoară. Trebuie să fie 2 pahare de zeamă, ceea ce-i de prisos, se aruncă, iar dacă nu ajunge, se adaugă apă.
Se pun ciupercile strecurate în cratiţă, se toarnă peste ele cele 2 pahare de zeamă şi se adaugă orezul spălat şi prăjit uşor în 3 linguri de ulei, sare şi piper. Se lasă să fiarbă la foc mic, acoperit cu un capat “îmbrăcat” într-un şervet muiat în apă şi stors. Când orezul este aproape fiert, se dă la cuptăr, la foc mic, până când “înfloreşte” orezul. Acest pilaf se poate servi cald sau rece.
 Chifteluţe de post
chiftele-de-post-cu-legume-300x200-9575 (1)Ingrediente: 2 cartofi (250 grame), 200 g ciuperci, 2-3 linguri orez, o ceapă, mărar verde, pătrunjel, 3 linguri de făină, sare, piper, făină şi ulei pentru prăjit.
Mod de preparare. Se pun la fiert cartofii. Orezul se va fierbe în puţină apă sărată, timp de 20 minute, până când orezul este bine fiert şi apa a scăzut aproape complet.
Ceapa se căleşte în ulei. Se adaugă ciupercile tăiate, sare şi se lasă să scadă bine.
Se prepară un piureu din cartofi, în care se adaugă ceapa şi ciupercile călite, pătrunjelul tocat. În această compoziţie se amestecă şi orezul fiert, şi, dacă este necesar, 3 linguri de făină. Dacă doriţi un amestec mai omogen, puteţi folosi mixerul. Se potriveşte compoziţia de sare şi piper, se poate adăuga şi o linguriţă de boia dulce.
Din această compoziţie se formează, cu mâinile umezite, chifteluţe, care se dau prin făină şi se prăjesc în ulei încins.
Tartă din cartofi şi ciuperci
Ingrediente: 600 g cartofi, 3-4 linguri pesmet, sare, 100 g margarină de post, 300 g ciuperci, pătrunjel, un morcov, un ardei gras, ceapă verde, 50 g caşcaval de post, măsline negre.
Mod de preparare. Se spală cartofii şi se pun să fiarbă în apă cu sare. Când sunt gata se scot şi se lasă să se răcească, apoi se curăţă de coajă şi se pasează. În pireul de cartofi se adaugă pesmetul, sarea şi margarina, care a fost lăsată în prealabil 2-3 ore la temperatura camerei. Se frământă compoziţia bine şi se lasă câteva minute la rece. Dacă vi se pare moale, se mai adaugă 1-2 linguri de pesmet sau făină.
Între timp, se curăţă şi se spală ciupercile, se taie felii potrivite şi se condimentează cu sare. Se curăţă şi se spală morcovul şi ardeiul, se toacă mărunt, apoi ceapa se taie rondele şi se amestecă cu ciupercile şi se călesc puţin în ulei. Se tapetează o tavă de tartă cu margarină şi pesmet şi se întinde compoziţia de cartofi uniform. Apoi se adaugă legumele călite. Măslinele se taie în bucăţi mărunte, care se presară peste compoziţie. Se dă în cuptorul încălzit în prealabil şi, după ce s-a copt, se serveşte ornată cu pătrunjel proaspăt şi feliuţe de caşcaval de post (la dorinţă).
Poftă bună!

Добавить комментарий