La 27 iunie 1941, când întreaga Europă era cuprinsă de incendiul celui de-al Doilea Război Mondial, satrapii stalinişti îşi făceau de cap în actuala regiune Cernăuţi, căutând cu înfrigurare noi victime. În ghearele lor nimereşte ţăranul Iordache al lui Nicolae Hriţcu, născut în 1896, în satul Lucoviţa-Slobozia, fostul judeţ Dorohoi, neştiutor de carte. Fiind arestat de reprezentanţii regimului totalitar stalinist, este acuzat de faptul că, chipurile, în primul an de dictatură sovietică s-a ocupat de spionaj în favoarea României. În zadar bietul om spunea în timpul interogatoriilor drastice, care au durat 21 de luni, că nici nu înţelege cuvântul „spionaj” şi nici n-are închipuire ce fel de activitate poate să fie şi asta. Anchetatorii erau neclintiţi. Ei trebuiau să-l judece şi basta. Pe data de 17 aprilie 1943, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, prin decizia nr. 22-M, îl condamnă la 15 ani de închisoare „pentru activitate de spionaj”. Moare la 27 aprilie 1952, într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Unsprezece ani a trăit românul în împărăţia Siberiei cu speranţa că va veni clipa libertăţii şi se va întoarce acasă să-şi vadă soţia şi cele două fete, rămase în satul natal. Însă inima-i trudită a încetat să bată în plină primăvară. S-a stins din viaţă departe de glia străbună, unde a rămas să-şi doarmă somnul de veci. În aceeaşi zi a Cireşarului va fi întemniţat şi muncitorul Mihai al lui Dumitru Grincu din Cernăuţi, născut în 1891, poseda studii primare. Românul este acuzat de „agitaţie antisovietică” şi împuşcat, pe data de 30 iunie 1941, în localul închisorii cernăuţene nr. 1, conform indicaţiilor călăului Meşik, fostul Comisar al Poporului pentru Securitatea de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.
A doua zi, fiind inclus de autorităţile staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, este ferecat în lanţuri cernăuţeanul Constantin al lui Nicolae Dida, care a văzut lumina zilei în 1914, poseda studii medii, funcţionar. Primeşte 5 ani de detenţie. Victimă a regimului sângeros bolşevic devine învăţătorul Petru al lui Ion Gheorghian, născut la 1900, în localitatea Monastârea din România, poseda studii superioare. În timpul instaurării dictaturii sovietice în ţinutul mioritic se găsea în oraşul Cernăuţi. Va fi arestat de reprezentanţii autorităţilor staliniste, acuzat de „activitate subversivă” şi împuşcat, pe data de 28 iunie 1941, în localul închisorii nr. 1, conform indicaţiilor călăului Meşik. Un alt „mare spion român”, descoperit de ochiul vigilent al NKVD-ului, arestat în ziua de 28 iunie, a fost ţăranul Zamfir al lui Toader Paşcanu din Lucoviţa-Slobozia, Ţinutul Herţa, născut în 1904, neştiutor de carte. Nevinovatul va fi aruncat în cazematele bolşevice, pline de groază, unde încep interogatoriile cu diverse metode de tortură, puse la dispoziţia aparatului represiv. Românul a respins toate insinuările anchetatorilor, a rezistat tuturor fărădelegilor, însă sentinţa trebuia declarată. Pe data de 17 aprilie 1943, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 15 ani de închisoare „pentru activitate de spionaj”, întemniţându-l în blestematul lagăr din Sverdlovsk. În aceeaşi zi, fiind acuzat de „agitaţie antisovietică”, va fi încătuşat muncitorul Mihai al lui Gheorghe Greul din Cernăuţi. Este transferat în Siberia, unde moare, pe data de 1 mai 1942, în închisoarea nr. 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk.
În Legea Ucrainei „Despre reabilitarea victimelor represaliilor politice în Ucraina” din 17 aprilie 1991 se menţionează: „O moştenire deosebit de grea a trecutului sunt represiunile de masă, săvârşite de regimul stalinist şi de promotorii lui în republică. În timpul răfuirilor judiciare şi extrajudiciare erau ignorate grosolan normele Constituţiei, menite să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, normele elementare ale procedurii judiciare”. În ziua de 28 iunie 1941, fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea României, este încătuşat de către reprezentanţii Corpului 16 de Armată, unităţile căruia erau dislocate în ţinut şi se pregăteau intens de retragere peste Nistru, românul Gheorghe al lui Toader Raileanu, născut în 1911, în satul Lucoviţa-Slobozia din Ţinutul Herţei, ştiutor de carte, fierar. Drept motiv pentru întemniţarea lui şi a consătenilor Zamfir Paşcanu şi Iordache Hriţcu au servit declaraţiile unei fete de 16 ani, Lucheria a lui Alexandru Cuţac, originară din aceeaşi localitate, înhăţată de ghiaurii regimului totalitar sovietic. În timpul interogatoriilor din beciurile fioroase ale cazematelor bolşevice, tânăra, care a absolvit o clasă primară, a declarat, fiind supusă metodelor staliniste de tortură, că este agent al securităţii române din anul 1939 şi misiunea ei specială constă în „stabilirea unor contacte cu soldaţii din unităţile militare sovietice din Cernăuţi cu scopul să afle de la ei diverse secrete de stat”. În activitatea ei „subversivă, îndreptată împotriva patriei socialiste”, este ajutată de pământenii menţionaţi. Atât le-a trebuit satrapilor enkavedişti. I-au ferecat în lanţuri pe toţi, raportând şefilor de la Moscova că, datorită muncii lor asiduie, în regiunea Cernăuţi din Ucraina, a fost descoperită o „largă reţea de spionaj”. În categoria „spionilor” au intrat trei ţărani, dintre care numai unul ştia să-şi scrie numele, şi o fată minoră. Ei constituiau cea mai mare primejdie pentru un corp sovietic de armată, care-şi lua tălpăşiţa. Gheorghe Raileanu n-a rezistat interogatoriilor bestiale şi moare pe data de 8 februarie 1942, în lagărul stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, unde a fost transportat de către călăii regimului bolşevic. În acelaşi lagăr blestemat s-au stins din viaţă, îndurând chinuri cristice, şi ceilalţi „spioni români”, condamnaţi de autorităţile primului stat socialist din lume la ani grei de temniţă pentru crimele, pe care nu le-au săvârşit. Martirii au urcat spre înaltul cerului, „spre locul de popas etern”, iar memoria lor rămâne scrisă pe pământul vetrei străbune.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com