Grădina, în care florile nu se ofilesc niciodată

7 08 2021 LC LEVCIC 2

Harul omului deseori este comparat cu o floare. O floare aleasă, irepetabilă. Numai astfel ne putem explica denumirea festivalului „În grădina cu flori multe”, iniţiat de Iurie Levcic, animator al vieţii culturale a românilor din regiunea Cernăuţi. Lui i se datorează şi desfăşurarea altor câteva festivaluri, crearea Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea  Culturii Tradiţionale Româneşti, precum şi a Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu”. Iurie Levcic, ca specialist în domeniul muzicii şi ca neobosit activist cultural, şi-a asumat rolul să cultive aceste flori rare din „familia tinerelor talente”.  Într-adevăr, la Şcoala de Artă „Ciprian Porumbescu” vin să înveţe copii ai românilor din regiune cu aptitudini în acest domeniu. Iar Festivalul „În grădina cu flori multe” nu prevede numai participarea lor, ci este o şansă pentru mulţi alţi copii şi tineri dotaţi, iar statutul internaţional îi ridică prestigiul.

– La ediţia din anul curent al Festivalului „În grădina cu flori multe”, care s-a desfăşurat la 23-25 iulie, am avut circa 70 de cereri. În rândul copiilor de la Şcoala Populară de Artă am făcut o selecţie, oferind posibilitatea de a participa doritorilor „din afară”. Am avut oaspeţi din mai multe oraşe ale României, remarcă domnul Iurie Levcic.  Juriul a fost cu autoritate: virtuosul violonist Nicolae Hacman, artist emerit al Ucrainei, Nadia Selezniova, dirijorul Corului „Cernăuţi”, Svetlana Deibuc-Raileanu, solistă a Filarmonicii Regionale, Marioara Calancea, directorul Centrului „Arboroasa” din Suceava, Smaranda Mureşan din Bistrița-Năsăud, Irina Airinei-Vasile de la Universitatea din Bucureşti, Gheorghe Posteucă de la Universitatea din Cernăuţi şi Natalia Andrieş, vicepreşedinta Centrului Bucovinean de Artă. Juriul a fost obiectiv şi locurile premiante au fost distribuite după merit. Premiul mare a fost acordat celei mai talentate instrumentiste, Patrisia Ivaneţ din Hruşăuţi, iar la vocal – Flaviei-Maria Cochileanu din Buzău. De premiul special al juriului  s-au învrednicit Anastasia Opaeţ din Cireş şi Elena Lazăr din judeţul Tulcea Debutanţilor li s-au înmânat diplome speciale, iar tuturor participanţilor – cadouri.

7 08 2021 LC LEVCIC 1

Festivalul Internaţional „În grădina cu flori multe” contribuie la promovarea tezaurului folcloric autentic local. Nu întâmplător ansamblul de la Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu” se numeşte „Perla”. Sunt adevărate capodopere folclorice cântecele interpretate de aceşti copii destul de talentaţi.

– Imediat după festival mi s-au adresat câţiva tineri, care vor să se înscrie la şcoala noastră de artă, iar aceasta nu poate să nu ne bucure, a accentuat domnul Iurie Levcic. Prestigiul şcolii e mare şi prin faptul că 9 discipoli de-ai noştri au ajuns să-şi facă studiile la Conservator. Copiii noştri sunt obişnuiţi să evolueze şi peste hotare. Vom avea două evoluări în Bulgaria, una – în Turcia, vom participa la festivalurile de folclor din Ungheni, Republica Moldova, şi de la Dâmboviţa, România. Iar la toamnă vom organiza Zilele culturii tradiţionale în regiunea Cernăuţi şi Festivalul „Rapsodul Toader Captari”.

7 08 2021 LC LEVCIC 3

Rar care şcoli de artă pentru copii, aflate sub ocrotirea statului, îşi pot permite un asemenea orar intens de activitate.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий