Grădiniţele, pe cale de dispariţie

4450-268236-gradinita_copilasi

În ultimii ani în Ucraina s-a redus alarmant numărul de grădiniţe. Conform datelor de statistică doar în 2015 a fost sistată activitatea a 200 de instituţii preşcolare.
În plus experţii în domeniu susţin că grădiniţele existente sunt supraîncărcate şi nu mai pot face faţă solicitărilor. Cea mai critică situaţie rămâne în regiunile Lviv, Volyn, Rivne şi Ivano-Frankivsk. La etapa actuală în ţară funcţionează 15.315 instituţii preşcolare şi circa 90 mii de copii aşteaptă să fie înscrişi. Conform rating-ului regiunilor cu cele mai multe grădiniţe, regiunea Cernăuţi se situează pe ultimul loc cu doar 379 de grădiniţe. Nepăsarea autorităţilor, care nu s-au implicat prea mult în asigurarea numărului necesar de locuri în grădiniţe a permis dezvoltarea unor afaceri private în acest domeniu. Problema e că foarte mulţi părinţi nu au posibilitatea de a-şi înscrie copilul la o grădiniţă privată unde costurile sunt de câteva ori mai mari decât în cele de stat.
Grădiniţa înseamnă primul pas către şcoală şi către un viitor mai bun. Presupusele reforme iniţiate de autorităţi au dus la desfiinţarea a sute de şcoli şi grădiniţe din ţară. Învăţământul rămâne mai sărac pe an ce trece. La fel şi depopularea lasă o amprentă grea asupra sistemului de învăţământ. Numărul satelor în care se mai păstrează şcoli sau grădiniţe scade de la an la an. Reducerea cheltuielilor din învăţământ, care se face pe spatele dascălilor şi a elevilor, nu poate fi considerată reformă, pentru că chiar şi în aceste condiţii nu se poate vorbi de o creştere a calităţii învăţământului. În consecinţă, de la un an la altul noi pierdem elevi, fie prin scăderea natalităţii, fie prin migrarea forţei de muncă şi părinţilor împreună cu copiii în alte ţări în care pot să-şi câştige existenţa.

Добавить комментарий