Grup criminal internațional specializat în redobândirea ilegală a cetățeniei Ucrainei, deconspirat în Republica Moldova

59b06eec-f63b-4ff1-b8b4-8cd23c04cfe7

Forțele de ordine moldovenești au deconspirat un grup criminal internațional, format din două persoane din Republica Moldova și patru din Ucraina, suspectat de organizarea redobândirii ilegale a cetățeniei ucrainene de către solicitanți din Moldova, Rusia, Uzbekistan, Kazahstan, Afganistan și Siria.

Membrii grupării din Moldova sunt soț și soție, de 50 și respectiv 46 de ani, unul din ei fiind originar din Ucraina. Aceștia sunt funcționari publici, angajați ai Agenției Servicii Publice și Serviciului Vamal.

Una din ultimele infracțiuni comise de către aceștia i-a avut ca beneficiari pe cetățeni ai Republicii Moldova, care aveau drept scop libera circulație în Uniunea Europeană.

Solicitanții aveau antecedente penale și se aflau în căutare internațională, dar intenționau să călătorească cu o altă identitate. Prin urmare, au apelat la membrii grupului pentru obținerea cetățeniei ucrainene, contra sumei cuprinse între două și trei mii euro.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit, că pentru acordarea cetățeniei Ucrainei, suspecții au contrafăcut unele acte de stare civilă ale solicitanților. Astfel, în rubricile „mamă și tată” non-ucraineni, erau incluse datele unor persoane de naționalitate ucraineană. Ulterior, solicitanții primeau fără impedimente cetățenia statului vecin, ceea ce le permitea libera circulație în UE. În unele cazuri erau folosite datele de anchetă ale unor persoane decedate, obținute de unul din suspecți cu acces la arhiva Oficiului Stării Civile al Agenției Servicii Publice. În unele cazuri gruparea a facilitat clienților și obținerea cetățeniei ucrainene cu trei identități diferite.

În timpul investigării cazului au fost desfășurate, pe teritoriul țării vecine, 17 percheziții atât la domiciliile suspecților, cât și la persoanele care se presupune că au obținut fraudulos cetățenia Ucrainei. În rezultatul acestora au fost ridicate pașapoarte și buletine emise de statul ucrainean, adeverințe de punere la evidență la domiciliu, certificate de naștere moldovenești, cu semne de falsificare, procuri autentificate de notari din Ucraina, 600 de avize de eliberare a certificatelor medicale de constatare a decesului, 300 de certificate de naștere, dar și o legitimație de serviciu cu semne de falsificare, care ar confirma angajarea unuia dintre solicitanți în instituțiile afacerilor interne ale Rusiei.

Concomitent cu acțiunile angajaților CCTP, autoritățile Ucrainei au efectuat 24 de percheziții la domiciliile persoanelor suspecte în Cernăuți și Vinița, printre care și angajați ai Serviciului Migrație de Stat al Ucrainei. Ca rezultat al descinderilor au fost depistate acte de identitate primare cu semne de falsificare, care aparțineau cetățenilor Moldovei, Afganistanului, Siriei, Rusiei, Uzbekistanului și Kazahstanului.

După acumularea probelor, bărbatul de 50 de ani, cetățean al Republicii Moldova suspectat în comiterea infracțiunii a fost reținut și ulterior plasat în arest la domiciliu. Figuranții ucraineni sunt de asemenea cercetați penal, de către autoritățile din Ucraina.

Potrivit legislației naționale, organizarea migrației ilegale de către un grup criminal se pedepsește cu închisoare de la 5 la la 7 ani.

Oamenii legii continuă acțiunile de investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în acest caz.

Din informațiile preliminare, cei doi au fost implicați în afacerea ilegală pe parcursul a trei ani.

Добавить комментарий