Grupare de migrație ilegală formată din cetățeni vietnamezi, destructurată la Vancicăuți de poliție

804549_main

Colaboratorii Secţiei în chestiunile traficului de fiinţe umane din cadrul Direcţiei Poliţiei Naţionale din regiunea Cernăuți și Odesa, au destructurat o grupare infracţională organizată, formată din cetăţeni ucraineni,  specializată în trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat.

Astfel, la 17 decembrie a.c, în cadrul acțiunii „Migrant”, oamenii legii au depistat şi reținut în satul Vancicăuți, raionul Noua Suliță, opt cetăţeni vietnamezi, 5 bărbați și 3 femei cu vârsta cuprinsă între 20 — 30 ani, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în România.

Din materialul probatoriu administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că câțiva cetăţeni ucraineni, cu rezidența în orașul Odesa, s-au angajat contra unor sume de bani cuprinse între 12 mii şi 15 mii dolari, să-i transporte pe vietnamezi în statele UE. Anterior s-a constata că aceștia au ajuns pe teritoriul țării noastre din Rusia.

Persoanele în cauză au fost reținute. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă „de trecerea ilegală a persoanelor peste frontiera de stat”, fapte prevăzute şi sancționate de art. 332, p.1, din Codul Penal.

804550_main 804548_main

 

Добавить комментарий