Guvernatorul regiunii Cernăuți s-a întâlnit cu rectorul Universității din Suceava

jOZ5XQ01Wf0qVdpjFNxC.r695x430

Șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Serhii Osaciuk, s-a întâlnit cu rectorul Universității din Suceava, Valentin Popa și cu prorectorul acestei Universități, Ștefan Purici, notează Libertatea Cuvântului cu referire la serviciul de presă al Administrației Regionale. În special, părțile au discutat despre noi forme de cooperare academică între Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

„Sarcina noastră este să ne unim forțele pentru creșterea competivității și mobilității tinerilor, deoarece avem provocări comune. Universitățile și cadrele universitare ar trebui să coopereze și să lucreze împreună pentru a îmbunătăți calitatea educației. Ne dorim ca Bucovina să fie asociată în lume  nu numai cu tradițiile populare, comerțul și cultura, ci și să devină un adevărat brand științific”,  a spus Serhii Osaciuk.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий