Linia zero. Risc la gradul absolut.
Dilemă: erou sau pierdut fără veste.
Speranța vine-ncet, cu picioare de lut
Își caută loc, unde viață mai este.
Poruncă: foc necontenit – nici un refuz,
Numai canonadă după canonadă.
Nimerind în țintă cu ultimul obuz
Plecă de la tun c-un capac de la ladă.
Ostașul-pictor luă grăbit un penel.
Obosit, dar setos de dumnezeire,
Își imagină Pruncul Divin ca pe-un miel –
Supremă jertfă în-a nimbului lucire.
Scândura-i servi și pânză, și șevalet,
Culorile vii îi păreau fermecate.
Și când contura chipul Fecioarei încet
Simți o durere adâncă în spate.
Căzu în genunchi de parcă era-n altar,
Steaua sa se stinse în Calea Lactee…
N-a fost un vis, Doamne, n-a fost în zadar.
Chipul din icoană lăcrimă-n tranșee…
Vasile CARLAȘCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com