Îmbogățirea ilicită a funcționarilor de stat din Ucraina se pedepsește cu 10 ani de închisoare

15_main

Rada Supremă a aprobat joi un proiect de lege privind incriminarea funcţionarilor de stat care se îmbogăţesc în mod ilegal.

Adoptarea acestei legi de parlament era o condiţie pentru reînnoirea ajutorului financiar din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care negociază cu Ucraina condiţiile unui nou contract de împrumut, care să-l înlocuiască pe cel anterior (stand-by arrangement) de 3,9 miliarde de dolari.

Autoritățile au adoptat legea care incrimina îmbogăţirea ilicită în 2015, dar Curtea Constituţională a invalidat legea în februarie, suscitând îngrijorare în rândurile militanţilor anticorupţie, Biroului anticorupţie şi susţinătorilor Ucrainei din străinătate.

„Pentru toţi este clar că nu este normală o situaţie în care un judecător sau un procuror, cu un salariu modest, locuieşte într-o casă cu cinci etaje, cu teren de tenis şi două bazine, şi, în acelaşi timp, această casă este înregistrată pe numele mamei sale pensionare care a plătit zeci de mii de impozite în decursul vieţii. Este clar pentru toată lumea că această situaţie este anormală şi este un indice al corupţiei ilegale a unui astfel de judecător sau procuror”, a declarat Anastasia Krasnoselskaia, preşedinta Comisiei pentru combaterea corupţiei în parlament, citată de Ukrainska pravda.

Pentru oficialii găsiţi vinovaţi de îmbogăţire ilicită, legea prevede sancţiuni cu închisoare între 5 şi 10 ani cu privarea de dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a participa la anumite activităţi pe o perioadă de până la 3 ani.

Добавить комментарий